Articol publicat în data de: lun, 01 Aug 2016




[VIDEO] Blocaj la ieșirea din Roman spre Iași. Un accident grav s-a produs la Dedeman

 

Un accident de circulație a avut loc în această dimineață, pe E85, în zona Dedeman. Șoferul unei autoutilitare nu s-a asigurat la ieșirea din parcarea magazinului și a fost lovit de un tir ce venea dinspre Roman, autoutilitara fiind proiectată la câțiva metri distanță. Accidentul, dar și lucrările care se fac la trecerea de cale ferată de la fostul Liceu nr. 1, au îngreunat mult circulația.

La fața locului, după producerea accidentului, s-au prezentat forțe ale Poliției, Ambulanței, dar și pompierii, solicitați de martori pentru a descarcera șoferul autoutilitarei, care, în urma impactului, a rămas blocat în mașină. Martorii spun că acesta nu a suferit leziuni grave, dar a fost transportat la Spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Mașinile care au trecut pe această rută au parcurs drumul de la Gară și până la Dedeman în mai bine de jumătate de oră, asta deoarece circulația în zonă a fost blocată până la efectuarea măsurătorilor și degajarea carosabilului. În plus, în acest moment se lucrează și la redimensionarea trecerii de cale ferată spre Iași, ceea ce face ca traficul să fie mult îngreunat.

Vom reveni cu detalii legate de circumstanțele producerii acestui accident și starea celor doi șoferi.

Reamintim faptul că, în această toamnă, în intersecția unde s-a petrecut accidentul, vor începe lucrările de construire a unui sens giratoriu, tocmai pentru diminuarea numărului de incidente din zonă, multe fiind cu victime grav rănite.

 

accident Dedeman 01

accident Dedeman 02

 

 

 

Știrea are 2 comentarii
Lasă un comentariu mai jos
  1. Alin spune:

    Cati trebuie sa moara ca sa apara un sens giratoriu acolo?

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close