Blestemul pământului şi birocraţia românească

Din cauza unui litigiu în instanţă, membrii a două familii vecine s-au luat la bătaie. Cazul este vechi şi va mai da multe bătăi de cap autorităţilor. Totul a început după ce un vecin a împrejmuit o parte a unui drum sătesc şi a construit un garaj.

Un litigiu care durează de mai mulţi ani, dintre câteva familii din satul Stejaru, comuna Ion Creangă, a mai cunoscut un episod în urmă cu o săptămână. Poliţiştii au fost chemaţi să aplaneze un conflict între familiile Irimia şi Tăbăcariu. Până să ajungă la faţa locului oamenii legii, cei care se aflau în conflict au pus mâna pe un bici, respectiv pe un levier, pentru a-şi impune punctul de vedere. Evident că niciunuia dintre cei care au participat la „discuţie” nu i-a fost moale, iar poliţiştii – după ce i-au despărţit pe scandalagii – i-au trimis la Piatra Neamţ să îşi scoată certificate medico-legale şi au întocmit dosar de cercetare penală. Bătaia din urmă cu o săptămână reprezintă doar cea mai recentă refulare a celor două familii. Cauza disputelor se regăseşte în urmă cu aproape un deceniu şi ţine de dreptul de servitute al familiei Tăbăcariu asupra unui drum.

Primele discuţii au apărut în anul 1997, între opt rude apropiate – fraţi şi veri -, după ce s-a constatat că drumul sătesc pe care au circulat zeci de ani era trecut în titlul de proprietate ca vecinătate. Cu toate acestea, drumul a fost acaparat de familia Constantin Irimia, inclus în mod abuziv în curtea împrejmuită, apoi folosit ca teren construcţii anexe-garaj şi alte dependinţe. Din această cauză, familia Tăbăcariu trebuie să facă zilnic kilometri pentru a ajunge în satul aflat la numai 250 de metri. Construcţia garajului a fost făcută în anul 2008 şi tot de atunci familia Tăbăcariu încearcă să-şi găsească dreptatea în sala de judecată.

Iniţial, Primăria comunei Ion Creangă a făcut demersuri, măsurători la faţa locului împreună cu prefectul, a întocmit o serie de documente şi a dat asigurări că va stabili o cale de acces mulţumitoare pentru toată lumea pe terenul existent la dispoziţia comisiei de fond funciar. În urma efectuării raportului de expertiză topografică, comisia a descoperit că nu poate fi obligat un proprietar să cedeze din terenul său pentru a-l scuti de pagubă pe cel care a zidit garajul pe drumul sătesc. Timpul a trecut în favoarea gospodarilor de la asfalt, care au făcut între membrii familiei acte de înstrăinare a terenului aflat în conflict. Ajuns la Tribunalul Neamţ, dosarul face, în 2009, un progres notabil: documentele topo evidenţiază vechiul drum sătesc, care apare la vecinătăţi în titlul de proprietate eliberat pe numele defunctei Irimia Aglaia, mama părţilor aflate în litigiu. Sentinţa Tribunalului Neamţ, din 2009, a fost casată, printre altele ea prevăzând în mod corect, legal şi chiar uman: „Interpretarea dispoziţiilor articolului 616 din Codul Civil nu se poate face în mod restrictiv, doar prin simpla constatare a unei ieşiri la calea publică, fără a examina, în concret, pentru fiecare caz în parte, raportat la întreaga situaţie de fapt, ce înseamnă inconveniente grave (…). Soluţia dată era halucinantă ca, în loc de trecere de servitute cu acces la 200-250 de metri de la drumul judeţean, să fie practicat un drum cu ieşire… la Avereşti, adică nici mai mult, nici mai puţin de opt kilometri. Terenurile reclamanţilor sunt amplasate în intravilan la punctul «Acasă», unde îşi au şi gospodăria şi, deşi distanţa (pe cale directă) până la drumul naţional este de aproximativ 200 – 250 metri, aceştia, pentru a ajunge la diferite obiective din localitate (farmacie, şcoală) trebuie să parcurgă un traseu ocolitor prin câmp de aproximativ opt kilometri”.

Proba de greutate din dosar o reprezintă înscrisurile eliberate de Arhivele Naţionale, din care rezultă că drumul în cauză exista şi înainte, şi în timpul colectivizării, chiar dacă unii experţi angajaţi de pârât au văzut altceva când şi-au numărat arginţii. Răspunsul Primăriei comunei Ion Creangă din octombrie 2007, care a fost depus la dosarul cauzei, este valabil şi astăzi, susţine primarul Petrică Prichici: pârâtul Constantin Irimia nu avea dreptul să construiască garajul, iar redeschiderea vechiului drum ar fi cea mai echitabilă soluţie. De aceeaşi părere este şi inginerul Gheorghe Cenuşă, administratorul societăţii agricole „Trei sate”, din satul Stejaru, fostul preşedinte al CAP, altfel spus utilizatorul oficial zeci de ani al acestui drum sătesc care nu a fost niciodată în proprietate vreunei persoane fizice.

Servitutea de trecere este un drept stipulat în noul Cod Civil, care enunţă clar dreptul proprietarului fondului dominant (adică proprietarul unui teren) asupra terenului fondului aservit cu acordul proprietarului vecin. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că servitutea de trecere este la îndemâna proprietarului vecin într-un mod facultativ. Legea prevede clar că acesta trebuie să-i ofere posibilitatea celuilalt proprietar (care se vede nevoit să ceară servitute de trecere), având în vedere că nu există o altă posibilitate de a avea acces la bunul său.

Rămâne de văzut până unde se va ajunge cu ura dintre membrii aceleiaşi familii extinse, dacă nicio instituţie publică din toate cele sesizate nu poate lua măsuri pentru rezolvarea problemei şi pentru calmarea spiritelor.


COMENTARII

WORDPRESS: 0