Blesteme de mamă – guest post Cristina Gherghel

Blesteme de mamă – guest post Cristina Gherghel

 

Zilele trecute, am observat un mare interes legat de unul dintre primele bloguri ale mele despre care vorbesc rar.

Povestea Isabellei” se numește.

Pe acest blog am publicat multe istorii din viața reală înconjurătoare. Unele materiale mi-au fost trimise de cititori, altele mi-au fost povestite, multe le-am văzut eu la prieteni și cunoscuți.

În momentul în care am observat că apar multe like-uri la pagina de Facebook, a trebuit să văd ce-i împinge pe oameni să viziteze acel blog pe care nu mai scriu de circa 5 ani.

Cu tristețe, am descoperit că postarea cu titlul „Blesteme de mamă” este cea mai citită.

M-a durut inima, căci dacă cineva citește așa ceva, prin logică, înseamnă că a fost blestemat/ă de mama. Mai ales că foarte multe persoane sunt convinse că blestemele de mamă se prind.

Comentariile și mesajele private mi-au confirmat temerile. Multe persoane, femei în general, ajung pe blogul meu căutând răspunsuri și leacuri împotriva confuziei și durerii provocate de propria mamă prin intermediul unor blesteme fără judecată.

Care mamă dorește răul propriului copil?

În care context, o femeie invocă cerul să-i dea pe cap necazuri fără număr ființei pe care a purtat-o-n pântece și căreia i-a dat să sugă la piept?

Ce rău trebuie să facă un copil ca să fie atât de aspru pedepsit de mama lui? Singura persoană în univers care ar trebui să-l iubească necondiționat?

Am reflectat ani de zile asupra acestor întrebări și m-am consultat cu multă lume, ca să fiu sigură că nu am ajuns la concluzii eronate.

Multe persoane blestemate afirmă cu mâna pe inimă că nu au făcut nimic rău. Cel puțin, nu un rău care merită ca pedeapsă blestemele mamei.

Nici nu-mi imaginez șocul ce-l are un copil când își aude mama dorindu-i răul.

Cunosc multe persoane care au fost blestemate de mame sistematic, încă de când erau mici. O prietenă mi-a spus plângând în hohote că mama ei obișnuia să se așeze în genunchi și să pupe pământul, în timp ce se ruga la Dumnezeu să-i pedepsească copilul în cele mai groaznice moduri.

„Să dea Dumnezeu și Maica Domnului să ai toate bolile de pe pământ, soțul să-și bată joc de tine iar copiii tăi să facă așa cum îmi faci tu mie! Sufletul din gură să nu-ți iasă până când nu te vei fi târât ca un vierme de durere! Așa să mă audă Dumnezeu!”

Ceva de genul spunea mama ei. Zilnic ori poate de mai multe ori pe zi. Și dacă asta nu era de-ajuns, ieșea afară, strigând și plângând, ca să o audă toată lumea, apoi mergea și o vorbea de rău oricui se nimerea. Avea doar 4 ani când a auzit așa ceva pentru prima dată. Și asta pentru că-și murdărise hainele.

Este oare ăsta un fapt atât de grav încât să verși atâta venin asupra copilului tău?

Și totuși, există ceva ce poate să facă un copil pe lumea asta ca să-i dea dreptul unei mame să-i vrea răul?

Eu cred că nu.

Dar nu sunt mamă.

Am auzit de situații în care copii au ucis cu sânge rece și mama i-a apărat cu toate puterile ei. Când nu ar fi trebuit, căci erau un pericol pentru alții.

Și am auzit de situații în care copiii se străduiau să fie buni iar mamele îi blestema regulat, de parcă ar fi fost ceva normal.

Paradoxuri extreme.

Cum poate un copil să-ți mai zică „mamă” când tu îl implori pe Dumnezeu să-i dea boli, necazuri și bătăi?

Cum poate să te mai iubească, să te viziteze, să te ajute la bătrânețe?

Și, totuși, unii o fac. Dar nu pentru că mamele ce-au blestemat ar merita, ci pentru că copiii sunt oameni buni. Că să fii bun este o alegere.

Da, poți să-i dai de mâncare copilului, poți să-l speli și să te îngrijești de el – este datoria ta de mamă – dar, orice tâmpenie ar face un copil, nu-ți dă dreptul să-l blestemi. Poți să fii supărată, să plângi, să-l cerți, dar nu-l blestema. În niciun fel de situație! Dacă a greșit, vorbește cu el de poți. Explică-i de ce este culpabil și arată-i cum se face bine. Dacă nu ai cu cine discuta, că-i un răzvrătit și a ales calea mișeliei, dă-l pe mâna legii, mai ales dacă fură (din casa ta sau a altuia), dacă torturează animale, dacă-și bate joc de alții, dacă amenință cu moartea etc. Poate-l învață ei să fie om, cu forța.

O mamă care-și blestemă carnea din carnea ei nu are cum să fie o persoană bună. Zic eu așa dinafară și după ce am discutat cu persoane care au avut astfel de părinți.

Rareori, mama afurisește doar o dată și-apoi regretă.

Oamenii spun multe lucruri la nervi. Lucruri pe care nu ar trebui să le rostească nimeni niciodată. Unii cer iertare după asta: „Știi, eram nervos.” Asta nu are cum să fie o scuză plauzibilă. La nervi nu inventăm lucruri, ci zicem ce gândim în general. Știm toți, dar nu recunoaștem.

Și asta-i foarte grav!

Cum mai iei înapoi cuvinte ce-ai aruncat în univers?

Poate ai acuzat în urma unor supoziții, impresii greșite, neînțelegeri, zvonuri, bârfe și intrigi.

Cum poate cineva să te ierte când faci asta, mai ales când nu este adevărat?

Cuvintele rănesc ca lamele de cuțit și lasă cicatrici adânci. Cicatrici pe care le vedem în fiecare secundă dacă ne fixăm pe ele. Cicatrici care dor de fiecare dată în care ne întâlnim cu persoana care ni le-a făcut.

Blestemele sfâșie sufletul și lasă urme profunde pe mințile noastre. Unii prind frică de oameni, se-nchid în ei, devenind antisociali, în timp ce alții ajung deosebit de violenți. „Dacă mama mea îmi vrea răul, ce mă pot aștepta de la alții? Nu aștept să mă calce-n picioare, îi distrug eu întâi. Nu sunt prostul lor. Am suferit destul!”

Cine nu reușește să înțeleagă că nu este vina lui că mama îi vrea răul, poartă pe umeri o greutate colosală. Doarme la umbra unei stânci care stă gata să cadă în capul lui.

În ziua de azi, mulți apelează la psihologi și terapeuți ca să fie ajutați să uite și să ierte. Dar dacă un om continuă să se întoarcă din nou și din nou să retrăiască acele momente de groază, de tortură psihologică, de abuz emoțional, acel om este pierdut. Nu poți fi ajutat cu de-a forța.

Eu nu cred că blestemele de mamă ne fac rău cu-adevărat. Bine, ne fac când le auzim și când ne gândim la ele, clar. Dar refuz să cred că forțele universului se pun în mișcare de fiecare dată-n care o ființă necruțătoare dorește răul cuiva, rude sau străini.

Cunosc oameni care au avut o copilărie foarte fericită și niște părinți iubitori, care trec prin aceleași încercări prin care trece un om blestemat de mamă.

Și am văzut și cazuri în care cei blestemați au avut un trai decent.

Probleme, necazuri și durere avem toți, că am fost blestemați sau nu.

Celor care au trecut prin astfel de circumstanțe, le spun cu tărie că nu sunt de acord cu acei care jură că blestemele de mamă se prind! Nu vă fie frică! Niciun fel de blestem nu se prinde de voi sau de copiii copiilor voștri.

Nu există Dumnezeu care să asculte de asemenea barbarisme.

Necazurile vin peste noi pentru că asta-i viața. Tot ce se-ntâmplă celor blestemați, se poate întâmpla oricui.

Nu blestemele ne făuresc destinul.

Ai auzit vreodată de legea atracției?

Dar de fraza: „De ce ți-e frică nu scapi.”?

Asta-i legea atracției în cuvinte populare.

Cu cât te gândești mai insistent la ceva, cu atât pare să se întâmple. Iar dacă tu crezi că răutățile dorite de mama ta devin realitate, din nefericire, ele vor deveni.

Însă, dacă ai conștiința-mpăcată, de ce te-ai chinui din cauza răutății celei care ți-a dat viață – singura ființă de pe pământ care ar trebui să te iubească în ciuda a tot și a toate?

Nu tu ai o problemă, ci ea.

Repet, orice ai fi făcut, mama ta nu are dreptul să-ți vrea răul. Dar nu-i purta pică, nu te chinui, nu vărsa nicio lacrimă, căci sunt în zadar. Dumnezeu nu te pedepsește pentru că o mamă nesăbuită a cerut asta.

Uneori, deseori, din nefericire, atragem răul asupra noastră, deoarece nu ne gândim decât la el.

În cartea de auto-ajutor la care lucrez acum, „Ce ești azi, ai decis ieri”, voi dezvolta pe larg acest subiect și multe altele.

 

Și-n altă ordine de idei, îți spun că nu există om sfânt sau credincios care să dezlege ceva ce Dumnezeu nu leagă! Nu preoți, nu vrăjitori, nu cititori în palmă! Aceștia dezleagă doar batistele în care ținem banii.

Nu te lăsa păcălit.

Dacă ești creștin practicant, du-te la biserică, roagă-te, cere-i iertare lui Dumnezeu pentru că ai crezut că El ascultă blestemele celei ce-ar trebui să te iubească automat. Căiește-te dac-ai făcut rău. Cere-i putere să treci peste necazuri și mulțumește-i pentru orice încercare la care ești supus. „Totul se întâmplă cu un motiv.”

Nu ne dăm seama întotdeauna care este acesta. Poate durează ani și chiar decenii până să înțelegem de ce profesorii ne mustrau când nu ne făceam temele, de exemplu. Dar era înspre binele nostru. Nu crezi?

Greutățile fac din noi oameni puternici și buni. Dacă asta vrem.

Nu-ți urî mama care te-a blestemat, nu-i dori răul cum a făcut ea, nu te-ntoarce în trecut de fiecare dată-n care auzi cuvântul „mamă”, nu te lăsa doborât de durere când vezi cât de mult își iubesc unele mame „normale” copiii. Fiecare le știe pe ale lui. Dacă ai norocul să întâlnești familii care se iubesc, nu fi invidios, bucură-te cu și pentru ei.

Dacă nu poți să trăiești în pace din cauza mamei tale, du-te cât mai departe de ea. Nu o suna, nu-i scrie. Dacă nu poți fi fericit când o vizitezi, mai ales dacă continuă să-ți vrea răul, nu o mai vizita, căci nu merită!

Ajut-o dacă inima îți spune, dar nu-i mai permite să invoce cerul să-ți trimită necazuri. Unele persoane, copii și mame, sunt rele până-n măduva oaselor. Pur și simplu. Nu e vina nimănui. Altele și-au pierdut mintea și nici măcar nu e vina lor. Încearcă să înțelegi asta și să nu pui la inimă.

Tot ce-am scris mai sus se aplică și blestemelor de tată, frate, străin etc. N-am prea auzit de tați care-și blestemă copii, dar cred că există și asemenea bestii. Și n-am auzit de copii care-și blestemă părinții. Să nu faci asta în niciun caz. Nimeni nu ar trebui să facă asta. „Ce ție nu-ți place, altuia nu face.”

Dacă ne încăpățânăm să credem că blestemele se prind, căci sunt operele diavolului și a magiei negre, aici nu am nimic de zis. E greu să trăiești cu frica că nouă generații vor plăti un preț pentru ceva ce nu au făcut. Îmi pare rău.

Rămân de părere că legea atracției funcționează în toate direcțiile și că răul este creația noastră. Bineînțeles că nu vrem asta, dar gândurile negre atrag necazuri și necazurile atrag gânduri negre. Este un cerc vicios.

Ura, pica, supărarea sunt sentimente negative extrem de destructive. Resentimentele ne îmbolnăvesc și fac din oameni monștri. Dar nimeni nu ne poate obliga să devenim cruzi și odioși.

Să fii rău este o alegere a noastră și nu o consecință a ceea ce ne-au făcut și ne fac alții.

 

Pace și înțelegere-n familie doresc tuturor!

 

CRISTINA GHERGHEL

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • spin 4 luni

    da , blestem de mama , e nedrept sa ceri pamantului sa pedepseasca pe cel ce l/ai alaptat . se poate ierta asta ?

    • E nedrept și foarte rău. Nicio mamă n-ar trebui să-și blesteme copilul.
      Se poate ierta, da. Ca să mergi înainte și să-ți vezi de viața ta, ești nevoit să ierți. Pentru pacea ta interioară.
      Mai greu este să uiți, dar timpul vindecă orice rană.