Prima paginăReligie

Biserica vrea să sprijine tinerii bolnavi de cancer

Dimensiune text

Scopul proiectului îl constituie săvârşirea unor servicii religioase şi acţiuni caritabile speciale, dedicate copiilor şi tinerilor cu cancer sau cu alte boli terminale. Credincioşii vor avea posibilitatea de a sprijini financiar un tânăr cu acest diagnostic. În judeţul Neamţ, anul trecut, peste 1.700 de persoane au fost diagnosticate cu o formă de cancer.

Biserica Ortodoxă Română va sprijini tinerii diagnosticaţi cu cancer sau boli terminale. Proiectul va fi demarat în prima parte a acestui an, în contextul în care Patriarhia doreşte să intensifice rolul Bisericii Ortodoxe în societate, prin grija faţă de tineri şi educaţia lor, în „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” Proiectul  – „Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer” – va fi demarat şi în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

„Scopul proiectului îl constituie săvârşirea unor servicii religioase şi acţiuni caritabile speciale, dedicate copiilor şi tinerilor cu cancer sau cu alte boli terminale, dovedind iubire jertfelnică şi solidaritate creştină faţă de aceste persoane aflate în suferinţă”, precizează un comunicat al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Bani pentru bolnavi sau familia lor

În acest sens, preoţii şi credincioşii vor oficia Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, vindecătoare de cancer. După oficierea acestei rugăciuni, credincioşii vor avea posibilitatea de a sprijini un tânăr cu acest diagnostic, din oraşul lor sau din împrejurimi. Sprijinul va consta într-o sumă de bani ce poate ajuta bolnavul şi familia lui pentru achiziţionarea unor medicamente sau materiale sanitare necesare. Icoana Pantanassa, copie a Icoanei Făcătoare de minuni de la Mănăstirea Vatopedi (Muntele Athos), de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman sau de la Asociaţia „Maica Domnului – Bucuria celor necăjiţi” Oneşti, poate fi oferită spre închinare credincioşilor şi mângâiere tinerilor bolnavi de cancer care vor participa la rugăciunile organizate în cadrul acestui proiect în bisericile de pe cuprinsul eparhiei.

Proiectul, lansat joi, 18 februarie, se va derula în toate cele şase Protopopiate din eparhie şi se va desfăşura după un program stabilit de fiecare Protoierie.

1.713 cazuri noi de cancer

Potrivit datelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, 46 de copii au fost încadraţi, în 2015, în grad de handicap, deoarece aveau diverse tipuri de afecţiuni oncologice. Conform Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, pe parcursul anului 2015 au fost înregistrate îm judeţ 1.713 cazuri noi de cancer.

COMENTARII

WORDPRESS: 0