Biserica din Tămăşeni şi-a sărbătorit hramul

tamaseni2Biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, din localitatea Tămăşeni, a sărbătorit cel de-al doilea hram al lăcaşului de cult – „Sfânta Fecioară Maria de la Lourdes”.

La eveniment au participat PS Aurel Percă, episcopul auxiliar al Diecezei de Iaşi, care a celebrat Sfânta Liturghie alături de 30 de preoţi şi de credincioşi veniţi în număr mare pentru a trăi în comuniune această sărbătoare. PS Aurel Percă şi-a exprimat bucuria de a se afla în mijlocul comunităţii şi a arătat importanţa Fecioarei Maria de la Lourdes în viaţa credincioşilor, îndemnându-i să apeleze cu încredere la ajutorul ei pentru vindecare trupească şi sufletească. Pentru a găsi întrebări la răspunsurile lor, credincioşii au primit recomandarea să meargă la Lourdes, în Franţa, unul dintre cele mai vizitate locuri de pelerinaj din lume.

La finalul slujbei, preoţii şi credincioşii au pornit într-o procesiune pe străzile localităţii, în cântări specifice, cu statuia Sfintei Fecioare şi cu lumânări aprinse în mâini. Sfânta Fecioară Maria de la Lourdes se sărbătoreşte în fiecare an de credincioşii romano-catolici la 11 februarie.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • dyp 6 ani

    voi nu sunteti normali la cap .daca a fost hramul care i faza chiar trebuie scris in monitor?? ca nu inteleg, e asa de interes national , lumea are alte probleme nu ca a fost hramu si ca a fost episcopu si i a prostit pe sclerozati spalati pe creier sa se duca la lourdes sa mai lase niste bani pe acolo . hotii naibi de popi. aur topit peste voi sa cada acum , nu in lumea cealalta !