Articol publicat în data de: lun, 17 Oct 2016



„Bine ai rămas în Roman, Celi!”

 

bust-sergiu-celibidachePuțin după solstițiul verii, acum un secol, în urbea voievodală a Romanului a mai apărut, spre a intra în Istorie, un Geniu: Sergiu Celibidache. Un Geniu, deci un Unicat spiritual, fără pereche și discipoli, cu o viziune existențială și estetică proprie. Prin aceasta, personalitatea sa a concordat de minune cu „ecuația de aur” a Artelor, în general: Unicitate, Originalitate, Irepetabilitate.

O „singularitate” care l-a înconjurat pe Sergiu, asemeni tuturor Geniilor din Istorie, ca o „singurătate” socio-umană. Spre a rămîne în universul mirajului sonor, să amintim și de destinul asemănător al unui Gesualdo da Venosa sau Mozart, Beethoven sau Wagner, Mahler sau Ceaikovski. Deși a străbătut lumea de la un capăt la celălalt al ei, neegalatul Celi, ca toți „Evereștii” Terrei, a fost și el un Pisc, dar singuratic. Nu o însingurare, ca cea visată de romantici, ci una de Olimp și Demiurg.

Pe rînd, dar allegretto, l-au dus spre vîrf, Filosofia, Matematica și Creativitatea muzicală. Ca un simbol, s-a-ncoronat cu o Baghetă-Sceptru care, precum Ceahlăul carpatin de lîngă el, plecînd în lume, i-a fost o „axis mundi” a vieții sale. Și unidimensională și fără de pereche. Asemeni ei, a fost și Celi, ca și șederea sa pe-un soclu, de-acum ca Bust. Celibidache nu mai e. Rămîne, totuși, peste veacuri, solemn în viață, solemn ca Monument.

În arta lui Orfeu, cel care a fost muzicianul Celi e prețuit și-i admirăm triada-i creatoare: ca Dirijor, Compozitor, Muzicolog. Bagheta, orișicînd, cu el ca fir, prin el, dincolo de fire. Un dirijat, nu numai coregrafie, ci unicat și creativitate. Sonorul pur și efemer era doar cel din Sala de concert, unde se dirija cu acea baghetă numită Celi. Două înalturi suverane: prezența absolută a unui autor și absența radicală a vreunui plus, venit, eventual, de la baghetă. „Restul, tăcere…”

Ca demiurg, cascada dirijărilor și cîteva opus-uri pe portative. Cea mai ciudată, „Grădina de buzunar”. Un „livre de poche”, muzical. A anticipat, parcă, această micuță „grădină”, străjuită, de acum, de Bustul său, întru-a fi fost.

Să-l amintim, apoi, ca un Muzicolog, el însumînd, în estetica muzicală, viziunea contemporană a Fenomenologiei. Esențele, Semnificațiile, Hermeneutica acestor înfiorări muzicale ale aerului de lîngă noi. O metamuzică și mai imponderabilă. Și pentru a se ajunge la acest „not to be”, Celibidache, cu răbdare „geologică”, prin repetiții multiple, „distila” tone de „rocă sonoră”, pînă ce ajungea la un cristal de perfecțiune. Dirijări de alchimie sonoră, pe care numai El le putea înfăptui. Le putea, deoarece era mereu, mai contopit cu-acel „dincolo” de cer. Cîndva, o peliculă cinematografică imortaliza „Singurătatea alergătorului de cursă lungă”. Acum, prin acest Bust, se reamintește de „Singurătatea alpinistului spre Perfecțiune”. În mitologia elenă se vorbește undeva despre o sculptură a Galateei, care, prin Pygmalion, a prins viață. Acum, în această „Grădină de buzunar”, o întruchipare de bronz a lui Celi oprește, în tăcerea ei de penumbră, firul, ca de păianjen, al unei baghete nepereche, ca și cristalii aerieni ai unor foste vibrații muzicale, care, odinioară, evadau spre o lume și mai imponderabilă.

Celibidache, pînă mai ieri doar Celi, iar, de acum, încolo, „Cel-Infinit…”

 

 

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna iulie 2012

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close