Bilete de tratament balnear pentru 126 de nemțeni

În perioada 26 – 28 noiembrie, 126 de persoane din județul Neamț pot beneficia de un bilet de tratament balnear.

 

 

Lista cu alocarea individuală a biletelor de tratament a fost deja afișată la cele două sedii ale Casei Județene de Pensii – inclusiv la cel din Roman, situat pe strada Ștefan cel Mare – și a fost publicată pe pagina de internet a instituției, www.pensiineamt.ro.

„Biletele repartizate și neridicate devin disponibile și intră în procedura de redistribuire începând cu data de 19 noiembrie. Pentru obținerea biletului de tratament, beneficiarii trebuie să prezinte o copie a biletului de trimitere eliberat de către medic – însoțită și de original, o copie a actului de identitate, cuponul de pensie și contravaloarea plății contribuției individuale, dacă este cazul”, a explicat directorul executiv al Casei Județene de Pensii Neamț, Ioan Sandu.

Biletele de tratament sunt repartizate pentru stațiunile Tîrgu Ocna, Sîngeorz Băi, Saturn, Vatra Dornei, Lacul Sarat, Amara, Sovata, Sarata Monteoru, Bălțătești, Buziaș, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Techirghiol, Mangalia, Felix, Govora, 1 Mai, Geoagiu, Herculane, Olănești, Moneasa, Pucioasa, Slănic Moldova, Tușnad și Nicolina.


COMENTARII

WORDPRESS: 0