Bijuterii din hârtie

Gabriela Constantin reuşeşte să transforme hârtia, la propriu, în bijuterii.

Inventată de egipteni, arta răsucirii benzilor colorate de hârtie, quilling-ul, a cucerit, apoi, întreaga lume. E cunoscută copiilor, care învaţă încă de la grădiniţă cum să-şi folosească imaginaţia pentru a transforma hârtia în lucruri minunate, o folosesc şi părinţii lor, ca hobby, însă puţini sunt cei care să poată realiza bijuterii de hârtie. La propriu. Gabriela Constantin are 29 de ani şi a absolvit Facultatea de Asistenţă Socială. Nu a profesat, pentru că îngrijirea celor patru copii, de la fetiţa cea mare, de patru ani şi jumătate, la gemenele care au trei luni, îi ocupă cea mai mare parte a zilelor şi nopţilor. În timpul care îi rămâne, se ocupă şi de quilling.

quilling 02„Am început din curiozitate, acum vreo trei ani, urmărind o înregistrare pe internet. A doua zi mi-am cumpărat hârtie şi, cu un ac improvizat, am făcut primul tablou. Au urmat, mereu, alte şi alte modele, am trecut de la tablouri la casete, la decoraţii pentru lumânări, ouă de paşte şi, preferatele mele, bijuteriile”, spune Gabriela Constantin.

La prima vedere nici nu ai bănui că cerceii, colierele sau inelele sunt din hârtie colorată. De fapt, pe lângă hârtie şi lipici au şi câteva ingrediente secrete: inspiraţia şi talentul autoarei. Cele mai multe sunt deja cumpărate de cei care au început să devină fani ai produselor realizate de Gabriela. „Mă mai inspir şi din diversele produse prezentate pe internet. Dar cele mai multe sunt creaţii proprii. Nu e nevoie de foarte multe pentru quilling. Îţi trebuie hârtie, timp şi, cel mai mult, plăcerea de a lucra. Pe mine mă relaxează, fiecare produs pe care l-am terminat mă face să mă gândesc la altul, mai frumos, mai interesant”, spune tânăra.

Miercuri, 7 mai, Gabriela a reuşit să deschidă prima expoziţie, pe holul Grădiniţei cu Program Prelungit nr, 3 din Roman, vernisajul făcut de mămicile şi educatoarele grădiniţei fiind un succes.


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • Alina 5 ani

    Felicitari pentru tot si sa-ti infloreasca puterea, inspiratia, dedicarea si dragostea cu care lucrezi, scumpa Gabi ! :*

  • Monica 5 ani

    Felicitari!!!