HomePe scurt

Biciclist neatent * Băcăuan accidentat în Roman

Biciclist neatent

 

Un biciclist neatent a scăpat ușor dintr-un accident care putea să îl coste mult. Marți dimineață, în jurul orei 10.10, Ciprian M., în vârstă de 30 de ani, din comuna Doljești, conducea un autoturism cu remorcă pe DN 2, pe direcția Roman – Bacău. La sensul giratoriu din Horia, Ciprian M. a virat la dreapta, pentru a intra pe drumul județean DJ 207C. Bărbatul a intrat în sensul giratoriu pe banda a doua, dar remorca, mai voluminoasă, a ocupat, parțial, și prima bandă a sensului de mers. În același timp, Ștefan B., în vârstă de 66 de ani, din localitatea Trifești, circula pe DN 2 pe direcția Bacău – Roman. Bătrânul a intrat în sensul giratoriu pe prima bandă a sensului de mers și a intrat în coliziune, cu partea din față a bicicletei, în colțul dreapta spate al remorcii. Din accident a rezultat rănirea ușoară a biciclistului. Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Roman.

 

Băcăuan accident în Roman

 

În ziua de 13 noiembrie, în jurul orei 18.45, pe strada Mihai Viteazu, din Roman, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea gravă a unei persoane. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce Gheorghe A., de 46 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autobuz, l-a surprins și accidentat grav pe Ion T., de 57 de ani, din orașul Buhuși, județul Bacău, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure. Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Roman.

Comentarii

WORDPRESS: 0