Biblioteca vie dărâmă prejudecăţile

Romaşcanii care au trecut vineri, 11 octombrie, prin centrul oraşului au avut posibilitatea de a-şi învinge prejudecăţile răsfoind o carte vie. „Biblioteca vie” de la Roman s-a alăturat altor câteva sute de evenimente organizate în întreaga ţară sub umbrela Zilei Educaţiei Nonformale, un proiect finanţat de Uniunea Europeană în cadrul programului „Tineret în Acţiune”.

Pe catalogul cărţilor care aşteptau să fie citite erau „Vedeta”, „Fata de la ţară”, „Eleva de nota 10”, „Ochelaristul”, „Copilul cu părinţii divorţaţi”, „Fata cu părinţii plecaţi în străinătate”, „Copilul de bani gata”, toţi tineri care au fost prezenţi în piaţă pentru a demonstra că „etichetele” lipite cu uşurinţă sunt departe de realitate şi că lucrurile nu stau întotdeauna aşa cum par la prima vedere.

„Am ales pentru acţiunea de astăzi sloganul «Întâlneşte-ţi prejudecata», pentru că avem drept scop promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor umane. Cei care au avut răbdare câteva minute să «lectureze» cărţile noastre au avut posibilitatea să dărâme un mit şi să afle adevărul pe care, de multe ori, nu-l putem vedea din cauza prejudecăţilor”, a spus Cătălina Bostan, regizor al trupei de teatru „Gong”, iniţiatoarea activităţii.

Alături s-au aflat şi membrii Asociaţiei de voluntari „Muşatinii”, Asociaţia „Young Generation” Truşeşti şi Școala „Mihai Eminescu”. „Mulţi colegi de generaţie cred că dacă am o emisiune la televizor sunt fiţos, că profesorii mă avantajează sau că sunt cu nasul pe sus. Am venit la această activitate tocmai pentru că nu sunt aşa, sunt un tânăr deschis şi sociabil, îmi place să mă implic în tot felul de activităţi şi colegii mei ştiu că e suficient să stea de vorbă cu mine pentru a afla cum sunt în realitate”, a spus Vlad Nagâţ, „Vedeta” bibliotecii. „Toţi cred că, dacă eşti o elevă de nota 10, înseamnă că nu ai viaţă socială, că nu ai prieteni, că toată ziua toceşti mecanic formule şi lecţii. Am dorit să particip la Biblioteca vie, să fiu una dintre «cărţi» tocmai pentru a demonstra că această prejudecată este departe de realitate”, a spus Daria Rusu, „Eleva de nota 10”.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Gherghelas 6 ani

    FELICITARI TINERILOR PENTRU OPTIMISMUL LOR… DAR PROVINCIA TOT LA FEL RAMANE CU COCONET FITZOS SI PRETINS ,,ARTISTIC” REGIZOARE, POIETE ETC….