Prima paginăSport

Bianca Perie s-a clasat pe locul 8 la Cupa Europei

Dimensiune text

Romașcana a aruncat 67,46 de metri la Castellon, în Spania, sub rezultatul înregistrat la Campionatul Național de Aruncări Lungi de la începutul acestei luni. La naționale, Bianca a avut o aruncare maximă de 69,20 metri.

 

 

Bianca Perie (foto), multiplă campioană națională la aruncarea ciocanului la toate categoriile de vârstă – probă în care a fost campioană mondială la juniori și campioană europeană de tineret, desemnată cea mai bună atletă a României, în 2011, după locul al șaselea obținut la mondialele seniorilor din Coreea -, s-a clasat pe locul opt la ediția din acest an a Cupei Europei la Aruncări Lungi de la Castellon, în Spania. Bianca a aruncat 67,46 metri în Spania, concurs desfășurat în 16 și 17 martie 2013, cu aproape doi metri mai puțin decât o făcuse la naționalele de iarnă de la începutul lunii martie, când a reușit 69,20 metri. Cu aruncarea de 67,46 de metri, izbutită din a patra încercare, Perie s-a clasat pe locul 8. Oricum, Bianca este cea mai tânără dintre sportivele de pe primele opt locuri, în primul său an la seniori, ceea ce nu constituie neapărat un criteriu de apreciere a rezultatului. Antrenorii sunt cei în măsură să spună dacă e puțin sau mult, dar, de obicei, în concursurile mai puțin importante afirmă că nu-i interesează locul ocupat, ci valoarea de moment a rezultatului. Este sau nu acesta în conformitate cu stadiul de pregătire și cu așteptările? La Cupa Europei, Bianca a avut trei aruncări peste 67 de metri, două sub și una ratată. Strategie sau nu, competitoarele s-au studiat una pe altele, rezultatele nefiind dintre cele care să spargă norii. Concursul a fost câștigat de moldoveanca Jalina Marghieva, cu o cea mai bună aruncare de 71,98 metri. Pe locul secund s-a clasat campioana olimpică, rusoaica Tatiana Lisenko, una care în zilele sale de vârf aruncă 78 de metri sau mai mult.

 

„Obiectivul nostru este Olimpiada”

 

La naționalele de la începutul lunii martie, Bianca, legitimată la SCM Bacău, a aruncat de cinci ori peste 68 de metri, ceea ce-l determina atunci pe antrenorul emerit Lucică Cucoș să spună, optimist: „Cel mai mult mă bucură că a reușit să arunce grupat și la aceeași distanță, una bună pentru stagiul de pregătire al momentului. A concurat foarte bine. Abia acum începem. Va veni și aruncarea aceea bună pe care o așteptăm. Este foarte bine că le-a «bătut» pe toate, adică a aruncat bine din toate încercările, inclusiv la cea depășită. Poate va veni aruncarea aceea pe care o așteptăm la Cupa Europei. Obligatoriu, peste 70 de metri”.

N-a fost să fie așa, referitor la cei 70 de metri, dar Lucică Cucoș nu intră în panică: „La ultima aruncare, depășită, Bianca a dat 69 de metri. Urca pe locul cinci dacă nu ieșea din cercul de aruncare. Nu mai spunea nimeni nimic dacă-i ieșea acea aruncare. Nici favoritele n-au dat 72 de metri sau peste, darămite la nivelul recordurilor personale. Campioana olimpică a fost învinsă. Pentru Bianca n-a fost mult acum, dar nici chiar puțin. Mă așteptam la 69 de metri, ca la naționale. Nu s-a simțit bine, n-a avut susținere suficientă în picioare. Deocamdată, este un pas prost. Trebuie să scăpăm de el. Sper să-și revină și în vară să arunce ca pe vremuri, 72 sau 73 de metri. De obicei, ea nu dă tare iarna, de când o știu. Ajunge la 69 de metri. Vara dă bine, în iulie sau august, dacă este în formă maximă și nu este accidentată sau bolnavă. Drumul a fost și el lung și foarte obositor. Toți aveam picioarele umflate. Ruta a fost aleasă prost. Am făcut șapte ore, cu avion și mașină la un loc. Par amănunte, dar contează. Dar nu vreau să dau vina pe nimeni. Vreau, cel mai mult, să trecem peste acest concurs, să revenim în acest an la forma din 2010 și 2011, iar de la anul să urcăm. Obiectivul nostru este Olimpiada de la Rio de Janeiro”.

 

Europene, mondiale și dor de casă

 

Trei romașcani au fost prezenți și activi la Cupa Europei de la Castellon: Bianca și Roxana Perie și Lucică Cucoș. „Roxana a aruncat modest, 54,67 metri. A mers acolo să prindă pulsul unei competiții internaționale, mai ales că are de concurat în acest an la Campionatul Balcanic și la Campionatul European de juniori. Pentru al doilea trebuie să realizeze baremul. Bianca are în program europenele pe echipe, liga I, acolo unde Federația de Atletism are ca obiectiv calificarea în Superligă, inclusiv pe baza rezultatului său. Mai este Balcaniada, Universiada și, cel mai important, Campionatul Mondial. Va merge și la concursuri Grand Prix, care-s pe bani, dar și la Jocurile țărilor francofone, de la Nisa. Programul este foarte încărcat, pretențiile sunt mari, iar banii sunt puțini. Nici de la club nu mai vin cei necesari pentru susținerea efortului. Trebuie și medicație. Lupți până la epuizare. Din senin nu pot ieși performanțe, din acelea mari, pe care le așteaptă toată lumea. Bugetul Federației este mic. În aprilie se va alcătui lotul olimpic. Poate că atunci se va schimba ceva în ce-i privește pe sportivii cu obiective majore. Trebuie!”, a afirmat Lucică Cucoș.

Pentru antrenor și sportivele sale, care s-au întors în țară marți, 19 martie, urmează o săptămână de pauză, după care vor fi reluate antrenamentele. „Credeți-mă, abia așteptam să revin acasă!. La fel și fetele. Avem nevoie de un repaus și de liniște ca să putem să o luăm de la capăt”, a mai zis Cucoș, în drum spre casă.

COMENTARII

WORDPRESS: 0