Prima paginăSport

Bazinul de înot din Roman, închis până pe 22 martie

Bazinul de înot din Roman, închis până pe 22 martie

Dimensiune text

 

Clubul Sportiv Municipal Roman a anunțat miercuri, 11 martie, că, urmare a măsurilor hotărâte de Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și Departamentul pentru Situații de Urgență, în perioada 11 – 22 martie 2020 nu se vor mai desfășura antrenamente la secțiile sportive ale clubului, având în vedere că în cadrul acestora activează copii și juniori din învățământul preuniversitar.

Miercuri, echipa de handbal feminin a participat la etapa a VII-a a Campionatului Divizia A în deplasare la Galați, în perioada 12 martie – 4 aprilie 2020 fiind programată o pauză competițională, conform calendarului Federației Române de Handbal. În perioada 11 – 22 martie echipa nu va desfășura antrenamente.

De asemenea CSM Roman nu va organiza competiții și nu va participa cu secțiile sportive la competiții în perioada 11 – 22 martie 2020.

„Anunțăm suspendarea activității cu publicul la Bazinul de Înot, atât a cursurilor de înot didactic, a antrenamentelor grupelor de performanță (secția Înot), cât și a accesului la înot de agrement, pentru perioada 11 – 22 martie 2020.Se va continua la Complexul Sala Sporturilor activitatea cu publicul, de închiriere a terenului de minifotbal și a terenurilor de tenis cu gazon sintetic”, precizează reprezentanții CSM Roman.

În perioada următoare se va derula cea de-a doua operațiune de dezinfecție în principalele baze sportive administrate de CSM Roman, accesate frecvent de public. CSM Roman a afișat măsurile de protecție recomandate de autoritățile de specialitate în preajma căilor de acces ale bazelor sportive, a dotat cu dozatoare de dezinfectant pentru mâini punctele de interacțiune cu cetățenii, precum și personalul propriu, și s-au amplasat preșuri cu dezinfectant la intrările în obiective.

Măsurile sus-amintite, dacă va fi cazul, vor fi prelungite și după data de 22 martie 2020.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0