Băut la volan, a intrat într-o movilă de zăpadă pe strada Sucedava

Băut la volan, a intrat într-o movilă de zăpadă pe strada Sucedava

 

masina politie 680x365Sâmbătă, 11 februarie, în jurul orei 14.15, polițiștii rutieri au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier produs în Roman și soldat doar cu pagube materiale.

„La fața locului a fost identificat un bărbat de 52 de ani, din Tămășeni, stabilindu-se că acesta a condus un autoturism pe strada Sucedava, din direcția Bicaz – Piatra Neamț, a pierdut controlul vehiculului şi s-a oprit într-o movilă de zăpadă din afara carosabilului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează un comunicat al IPJ Neamț.

În acest sfârșit de săptămână, alți trei bărbați au fost depistați băuți în trafic de polițiștii nemțeni, în localitățile Piatra Neamț, Roznov și Alexandru cel Bun. În toate cazurile, polițiștii au reținut permisele de conducere și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Asa…ca orientare in spatiu… poate imi explica autorul pe unde trebuie sa merg pe Sucedava sa ajung la piatra de la bicaz?