Baroneasa Emma Nicholson a venit în Neamț

Fostul raportor UE pentru România a participat la Concursul Național de dans „Împreună pentru viitor”.

 

 

Începând de sâmbătă, 1 iunie, timp de două zile, la Piatra Neamț a avut loc cea de-a șasea ediție a Concursului Național de Dans „Împreună pentru viitor”, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Ministerul Educației și Cercetării și Asociația Children’s High Level Group. Nota specifică a acestui concurs este dată de faptul că fiecare echipă participantă este formată – în mod egal – din elevi voluntari proveniți din unitățile de învățământ care derulează parteneriate în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC) și elevi cu cerințe educaționale speciale. Evenimentul a fost onorat de prezența baronesei Emma Nicholson, fost raportor al Uniunii Europene pentru România în perioada 2000 – 2004.

baroneasa2„În orice societate există copii cu nevoi speciale. Ne naștem diferiți, fiecare are personalitatea sa, dar fiecare dintre noi trebuie să aibă șanse egale în viață, indiferent că ne naștem bogați sau săraci, dotați sau mai puțin dotați. Sunt doi factori foarte importanți pentru realizarea acestrui lucru: primul este educația, iar cel de-al doilea îl reprezintă cooperarea, înțelegerea între membrii societății. Acesta este un program special, prin care se realizează această comuniune a societății. Faptul că toți copiii aflați pe scenă zâmbeau este o dovadă că acest program și-a atins scopul, a adus bucurie. Acest program include, deocamdată, câteva zeci de mii de copii, dar sperăm să-l extindem și să cuprindă câteva sute de mii de copii pe viitor”, a spus baroneasa Emma Nicholson.

baroneasa 03064Aceasta a apreciat că festivalul de la Piatra Neamț a fost unul din cele mai bune la care a participat. „Fără acest program, acești copii probabil că nu s-ar fi întâlnit niciodată. Dar acești copii au lucrat împreună un an de zile și asta a făcut ca diferențele dintre ei să se șteargă”, a spus baroneasa Emma Nicholson.

În concursul de la Piatra Neamț au intrat 27 de echipaje din întreaga țară, care au impresionat și au emoționat, prin dansul lor, pe toți cei prezenți. În cele două zile petrecute în Neamț, baroneasa a vizitat câteva din obiectivele turistice ale județului, apreciind zona ca fiind încărcată de spiritualitate și de frumusețe.

baroneasa 03063


COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • un citizen 6 ani

    ce cauta oportunistul de Stan pe acolo? ce realizari a avut cu elevii lui? a avut elevi?

  • alt citizen 6 ani

    dar cine sa fie daca el este general ? varlan a fost general in vremuri de mult apuse si poate a apus si ea