Bărbat decedat în urma unui incendiu, la Nisiporești

Bărbat decedat în urma unui incendiu, la Nisiporești

 

 

Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat marți, 1 ianuarie, în jurul orei 7, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112, despre producerea unui incendiu la o locuință din satul Nisiporești, comuna Botești.

La locul indicat s-au deplasat 12 pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, sprijiniți de trei voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Botești, care au localizat și lichidat incendiul, după o intervenție de aproximativ o oră.

În urma producerii incendiului, proprietarul, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit carbonizat în interiorul locuinței în construcție, lângă un mijloc de încălzire improvizat. Au mai ars circa 30 de metri pătrați din interiorul locuinței, bunuri și mobilier din două camere, precum și zece metri pătrați de acoperiș. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost, conform ISU Neamț, jarul căzut din sistemul improvizat de încălzire.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0