Bani pentru analize medicale gratuite

Bolnavii din zona Romanului vor beneficia și în această lună de analize gratuite și servicii de recuperare. Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț a anunțat că a primit bugetul pentru aceste servicii și l-a repartizat furnizorilor de servicii medicale.

 

 

Banii au sosit cu întârziere, pentru că semnarea contractului-cadrul de finanțare a fost amânată pentru luna aprilie, astfel că pentru luna martie au trebuit semnate noi acte adiționale de finanțare. Pentru luna martie, SC Medirom SRL are alocați 21.013 lei, din care 18.700 de lei pentru analize medicale, iar restul pentru radiologie și imagistică medicală. SC Scan Expert are la dispoziție 7.444 de lei, majoritatea fondurilor fiind pentru computer tomograf. Fundația medicală „Speranța Bolnavilor”, din Barticești, are alocați 13.526 de lei, din care 10.574 de lei pentru analize medicale, iar restul pentru radiologie și imagistică medicală. Tot fundația din Barticești a mai primit și 1.396 de lei pentru ecografii.

Și bolnavii care beneficiază de servicii de recuperare medicală au primit o veste bună. Dacă, la începutul lunii martie, CAS Neamț a anunțat că nu sunt fonduri la acest capitol, situația s-a rezolvat în această săptămână. Cabinetul de recuperare din Policlinica Roman a primit, pentru luna martie, 4.184 de lei, în vreme ce fundația „Speranța bolnavilor” are la dispoziție 11.891 de lei.


COMENTARII

WORDPRESS: 0