Prima paginăActualitate

Bani mai mulți pentru veteranii de război

Dimensiune text

Indemnizaţiile lunare ale veteranilor de război au fost majorate cu 75% faţă de valoarea aflată în prezent în plată. Decizia a fost luată de Guvern miercuri, 29 aprilie, când se sărbătoreşte Ziua Veteranilor de Război, printr-o ordonanţă de urgenţă. Majorarea aprobată de Executiv va intra în vigoare începând cu 1 iulie.

Veteranii de război au dreptul la rente lunare acordate în funcţie de importanţa ordinelor şi medaliilor conferite. Cuantumul acestora se raportează la solda de grad a unui sublocotenent, fiind cuprins între 148 de lei şi 296 de lei, cu excepţia celor şapte veterani de război Cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, ale căror indemnizaţii ajung la 850 de lei.

Potrivit legislaţiei în vigoare, pe lângă indemnizaţiile lunare menţionate, veteranii de război au dreptul la un spor de front, stabilit în raport cu durata participării la război.

Prin actul normativ adoptat miercuri, acest spor pe care îl primesc invalizii şi veteranii de război pentru primul an de participare pe front se dublează, potrivit Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Totodată, actul normativ va crea cadrul legal pentru avansarea onorifică în grad a veteranilor de război, fără a mai fi condiţionaţi de ziua de 9 Mai, Ziua Victoriei. Legislaţia în vigoare permitea avansări onorifice în grad a veteranilor de război exclusiv cu ocazia Zilei Victoriei.

COMENTARII

WORDPRESS: 0