HomeActualitateRoman

Bani la bugetul local din contestaţii la licitaţii

În cazul în care o firmă contestă o licitaţie a Primăriei Roman, iar aceasta se dovedeşte a fi nefondată, Primăria primește garanţia de participare de la firma contestatoare.

O muncă eficientă a funcţionarilor publici aduce venituri suplimentare la bugetul local al municipiului Roman. Întocmirea documentaţiilor pentru scoaterea la licitaţie publică a lucrărilor şi investiţiilor din municipiu implică atenţie şi responsabilitate. „Presiunile sunt din mai multe direcţii, iar o greşeală făcută de cei care întocmesc documentaţia pentru licitaţie poate scoate sume importante din bugetul local. Spre exemplu, amenzile celor de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice poate ajunge şi la 20.000 de lei, în cazul în care autoritatea contractantă face greşeli majore”, a afirmat Ovidiu Bojescu, city-managerul municipiului Roman.

În schimb, atunci când documentaţia este realizată cu răspundere şi cu atenţie, iar la acest lucru se adaugă şi munca responsabilă a comisiei care evaluează ofertele depuse, autoritatea contractantă are de câştigat. „La licitaţia privind parcarea etajată de la Piaţa Centrală, au fost două contestaţii. De fiecare dată am câştigat, iar consecinţa imediată a fost că garanţia pe care a depus-o firma participantă a intrat în bugetul Primăriei. În cazul investiţiei de care vorbim, garanţia a fost de 5.000 de lei, astfel că în bugetul local au fost viraţi 10.000 de lei, din cele două contestaţii în care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dat dreptate autorităţii contractante”, a precizat Ovidiu Bojescu.

În schimb, din dorinţa de a nu greşi, comisia de evaluare a Primăriei Roman verifică ofertele depuse într-un timp mai îndelungat, cerând documente suplimentare de la ofertanţi.

Comentarii

WORDPRESS: 0