Prima paginăSocialSanatate

Baletul chirurgical

Dimensiune text

Două ore petrecute în sala de operaţie înseamnă, pentru medici şi asistenţi, un ritual bine stabilit pentru a vindeca pacienţii. Comenzi precise, sânge, calm şi mirosuri ciudate, toate alcătuiesc tabloul unei intervenţii chirurgicale.

Pe mâna medicilor chirurgi de la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman au trecut mii de pacienţi. Puţini ştiu, însă, eforturile pe care le implică o intervenţie chirurgicală, pentru că toţi pacienţii sunt sub anestezie şi nu pot vedea eforturile depuse de cadrele medicale pentru a le rezolva problema de sănătate. Două ore petrecute în sala de operaţie te pot face să înţelegi responsabilitatea uriaşă care apasă asupra cadrelor medicale şi valoarea socială a muncii pe care o fac.

Puntea suspinelor

Totul începe în salonul preoperator. Un fel de punte a suspinelor, unde mai toţi pacienţii se întreabă dacă operaţia va ieşi bine. O infirmieră îmi dă o pelerină specială pentru sala de operaţie şi o bonetă. În salon apare şi primul pacient, în vârstă de vreo 40 de ani.  Emoţionat, se aşează pe pat. Aşteaptă să intre în sală. E programat pentru o operaţie de hernie. În salon îşi face apariţia medicul anestezist Florina Ramona Epure. Se aşează lângă pacient: „Domnule Lungu, când au început problemele dumneavoastră?”. Pacientul mărturiseşte că a început să se simtă rău în urmă cu un an. „Vă ştiţi alergic la vreun medicament? Sau la vreun aliment? Aţi fost vreodată sub tratament psihiatric? Aţi avut probleme neurologice? Aţi avut vreodată fracturi? Sau vreun accident de muncă? Fumaţi?”. Un tir de întrebări la care pacientul răspunde dând din cap negativ la majoritatea. Medicul Florina Epure nu lasă nimic la voia întâmplării. Îl întreabă dacă toţi dinţii sunt ai lui sau dacă are proteză. Pacientul spune că are o placă mobilă, iar medicul anestezist îl roagă să o scoată. Pentru a evita eventuale accidente cât timp este sub anestezie.operatie02

Intru în sală: lămpi imense, ca nişte ochi larg deschişi, o masă de operaţie, îngustă de parcă zici că nu ar putea să încapă un pacient, un aparat de anestezie contectat la o consolă specială fixată în perete. Șeful secţiei Chirurgie, medicul Dan Gabriel Arvătescu, e gata echipat pentru intervenţie. Este o intervenţie clasică, dar care poate dura, după cum îmi explică. Se plimbă încet prin sala de operaţie, cu mâinile împreunate, de parcă s-ar ruga. Sau poate chiar o face. Masa cu instrumente este pregătită. O infirmieră aduce pacientul. „O să vă facem o rahianestezie şi, suplimentar, un calmant intravenos pentru a vă alunga frica. N-o să simţiţi nimic”, îi explică medicul Florina Epure. După ce i se montează cateterul, pacientul este ridicat pe şezut. „Ghemuiţi-vă ca o pisică şi strângeţi tare din dinţi, pentru că o să vă doară, când vă înţep. În niciun caz nu trebuie să vă mişcaţi”, îi spune medicul anestezist. Pe faţa bolnavului, frica e tot mai vizibilă. „Simt cum mă ia o căldură în picioare”, mai apucă să spună şi este culcat pe masă. În câteva secunde, e amorţit complet. Acesta e momentul în care, pentru medicul chirurg, omul de pe masă devine pacient.

operatie03„Vreau 0 cu ac”

Bolnavul e acoperit cu feşe speciale. Doctorul Arvătescu face prima incizie. Apoi cere electrocauterul. Un sfârâit scurt şi un firişor de fum se ridică spre lămpi. Un miros uşor, ciudat, de carne arsă şi medicamente. În mâinile chirurgului Dan Arvătescu, electrocauterul pare un ac pe care o mamă grijulie îl foloseşte pentru a coase haina ruptă a copilului. Fiecare gest e însoţit de o aprobare verbală. „Vreau masa mai sus…”. Medicul anestezist apasă pedala mesei, care se ridică automat. „Lumina… Trebuie să fie peste umărul drept”. Asistentele mută lampa uriaşă. „Vreau 0 cu ac…”. Adică o aţă chirurgicală specială. O asistentă dă drumul la radio. „Sonorul… moderat”, spune laconic doctorul Arvătescu. Asistentele se mişcă în permanenţă în jurul mesei. Tot acest balet este acompaniat, permanent, de sunetul monitorului cardiac. Și, din când în când, de sfârâitul electrocauterului.

După aproximativ o oră, operaţia se apropie de final. „Pregătiţi plasa”. Doctorul Arvătescu schimbă mănuşile. „Pregătiţi celălalt pacient”, comandă laconic. După ce pacientul este cusut, începe agitaţia. Pacientul se trezeşte şi el, dar e confuz. „Să nu care cumva să încercaţi să ridicaţi capul, pentru că, după ce va trece efectul anesteziei, o să vă doară cumplit”, îl avertizează medicul Florina Epure. Infirmierele aduc patul, îl mută de pe masa de operaţie, apoi îl duc în preoperator, unde trebuie să-şi revină din anestezie.

„Nu cred că voi mai ajunge în sală şi cu nepoţica mea” operatie04

Un scurt moment de respiro. Următorul pacient are 21 de ani şi va fi operat de apendicită acută. Doctorul Dan Arvătescu răsfoieşte un raport de activitate al secţiei, apoi îl semnează. „Aceasta a fost o intervenţie fără complicaţii. Dar uite că faci o incizie de câţiva centimetri şi ai de lucru aproape o oră”, îmi spune.

Se aşează câteva momente pe scaun şi începe să povestească: „Am apucat să operez împreună cu soţia şi cu fiul meu, dar nu cred că voi mai ajunge să intru în sală şi cu nepoţica mea. Are un an şi jumătate şi nu prea dă semne că ar avea înclinaţii spre medicină. E înnebunită după maşini. Fiul meu, Cristi, este asistent universitar la Universitatea de Medicină din Braşov şi vrea să rămână acolo. Este în anul II de doctorat. Când mergem la ei în vizită, nepoata mea tot timpul mă strigă: «Dagă Dan… Dagă Dan». Sunt foarte mândru de ea”. Apoi îmi explică importanţa electrocauterului şi anestezei: „Doamna doctor Epure face anesteziile clasice. Dacă aveam intervenţii laparoscopice, aveam un alt anestezist. Există anestezist pentru fiecare specialitate medicală care se operează”, spune chirurgul Dan Arvătescu.

Este adus următorul pacient. De data aceasta, anestezia va fi intravenoasă. „Îţi este frică?”, îl întreabă chirurgul. „Nu”, răspunde prompt pacientul. „Eşti cumva însurat? Că numai cei care au soţii nu prea au frică”, glumeşte medicul Dan Arvătescu. Apoi continuă: „Îţi plac bancurile? Hai să-ţi spun unul: «Un medic chirurg, înainte de operaţie, îşi întreabă pacientul: Câţi ani? Pacientul răspunde: Păi, peste câteva zile împlinesc 21. La care medicul: Nu eşti cam optimist?»”. Tânărul care urmează să fie operat zâmbeşte: „Asta aşa, ca să mă încurajaţi…”. În câteva secunde adoarme şi este acoperit cu o faşă albă, care are o crăpătură în zona unde trebuie operat.

operatie05O incizie scurtă. Apoi, sfârâitul electrocauterului, fumul şi mirosul ciudat de carne arsă. Acelaşi balet în jurul mesei, piuitul constant al monitorului cardiac, comenzi laconice, scâncete metalice de foarfeci şi instrumentar medical.

Minutele de tăcere alternează cu discuţii scurte. „Mai văd pe la televizor că se spune o banală apendicită. Mulţi nu ştiu că rata mortalităţii în astfel de cazuri este de 2%…”, spune doctorul Dan Arvătescu. Apoi, despre protestele pe care le-au anunţat medicii: „Eu nu sunt de acord să-l las pe pacient să aştepte. Cu ce a greşit pacientul meu să aştepte o zi? Mai degrabă aş lăsa guvernanţi să aştepte o zi la uşa mea..”. „Eu i-aş lăsa să aştepte o săptămână”, completează anestezistul Florina Epure. „Degeaba, că ei se tratează prin Viena sau pe la alte spitale din Occident”, intervine chirurgul Dan Arvătescu. Timpul se scurge rapid, ca picăturile din perfuzia în care e ţinut pacientul. Doctorul Dan Arvătescu cere să i se şteargă fruntea. „Ne pregătim de ultima pensă”. Suturează incizia, apoi se dezbracă pentru o pauză. E ud leoarcă. „Vezi? Cam aşa e viaţa noastră în sală”, îmi spune.

În preoperator aşteaptă un alt pacient. O tânără de 20 de ani.

Se spune că aşternutul ia de multe ori forma celui ce-a stat în el. Mă uit la masa de operaţie şi nu văd nicio formă. Îmi spun că, probabil, aşa a fost făcută, fără memorie. Pentru că ar fi imposibil să păstreze forma tuturor celor care au stat pe ea.

Articol mai nou
Articol mai vechi

COMENTARII

WORDPRESS: 0