Bacalaureat cu dosare penale

La două licee din judeţ, examenul maturităţii s-a transformat în probleme penale. Au fost întocmite dosare penale şi sunt efectuate verificări cu privire la comiterea infracţiunilor de dare şi luare de mită. Dacă profesorii supraveghetori vor fi găsiţi vinovaţi de luare de mită sau de alte infracţiuni, riscă excluderea din învăţământ. Peste 80 de elevi vor trebui să amâne înscrierea la facultate. 

Pentru 86 de elevi nemţeni, examenul de bacalaureat nu s-a încheiat aşa cum au sperat, cu o diplomă şi, eventual, cu o înscriere la facultate. Aceşti elevi au fost eliminaţi din examen. Mai mult, ei ar putea fi chemaţi pentru audieri la Parchet, deoarece în cauză au fost întocmite dosare penale şi sunt efectuate verificări cu privire la comiterea infracţiunilor de dare şi luare de mită.

„În urma unui control efectuat de Corpul de control al Ministerului Educaţiei, s-a întocmit un raport care a fost dat Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ. În acel raport s-a regăsit o listă de elevi care au fraudat examenul de Bacalaureat şi care au fost eliminaţi. Este vorba despre 61 de elevi de la Liceul «Vasile Conta» din Tîrgu Neamţ, 23 de la Colegiul Naţional «Ştefan cel Mare» din Tîrgu Neamţ şi doi elevi de la Colegiul Tehnic «Grigore Cartianu» din Piatra Neamţ. Aceşti elevi au fost prinşi cu tot felul de copiuţe sau ciorne. Ei au fost eliminaţi din examen şi nu vor mai putea participa la următoarele două sesiuni de Bacalaureat”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct Elena Laiu.

Poliţiştii au fost primii sesizaţi şi tot ei au fost cei care au solicitat magistraţilor de la Parchet să preia cercetările. „Colegi ai mei de la Serviciul de Investigaţii Criminale Economice au fost delegaţi de procuror să desfăşoare activităţi la două licee din judeţ”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

La Liceul „Mihail Sadoveanu” a fost organizat un flagrant şi au fost descoperiţi patru elevi care aveau asupra lor telefoane mobile şi sisteme handsfree, iar suspiciunea este că profesorii supraveghetori au primit bani de la elevi pentru a-i lăsa în sala de examen cu tehnologia modernă. La Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” există suspiciunea că profesorii ar fi primit mită pentru a permite elevilor să vorbească între ei şi să „împrumute” ciorne. La Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” ar fi vorba despre nereguli administrative, nu despre suspiciune de infracţiune.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ este în concediu şi nu s-a putut obţine un punct de vedere din partea instituţiei. „La Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a fost constituit, la data de 1 iulie – în urma unei sesizări a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ – un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită. În aceeaşi zi s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracţiunile precizate. Din cuprinsul actului de sesizare rezultă că unii dintre reprezentanţii unui liceu din Neamţ ar fi pretins şi primit diferite sume de bani de la candidaţii participanţi la examenul de bacalaureat, în vederea promovării acestuia. În continuare se efectuează cercetări penale pentru clarificarea, sub toate aspectele, a faptelor sesizate, urmând ca, ulterior, să revenim cu precizări”, se arată în documentul emis, la acea dată, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ.

Ceilalţi elevi din liceele vizate de anchete pot, de miercuri, 15 iulie, să obţină adeverinţe sau diplome de bacalaureat pentru înscrierea la facultate. Dacă profesorii supraveghetori vor fi găsiţi vinovaţi de luare de mită sau de alte infracţiuni, riscă excluderea din învăţământ.

De doi ani, Ministerul Educaţiei a pus la dispoziţie un număr de telefon gratuit de tip TelVede pentru a fi sesizate fraudele la examenul de bacalaureat.


COMENTARII

WORDPRESS: 0