Avertismentul autorităților: număr mic de înregistrări pe portalul www.votstrainatate.ro

Avertismentul autorităților: număr mic de înregistrări pe portalul www.votstrainatate.ro

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) atrage atenția,  prin intermediu unui comunicat de presă emis joi, 29 august, că, după 33 de zile de funcționalitate a portalului www.votstrainatate.ro, numărul cetățenilor români care s-au înregistrat ca alegători în străinătate este „dezamăgitor de mic”, în condițiile în care mai sunt doar 13 zile pentru înscriere.

Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a făcut un apel către toți cetățenii care se află în străinătate cu documente legale de şedere (conform Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1627 din 26.08.2019, care abrogă Ordinul nr. 500/2016) să se înregistreze, pentru ca autoritățile române să înființeze secții de votare conform numărului de înregistrări, şi nu pe baza unor informații vehiculate în spațiul public referitoare la numărul de cetățeni care s-ar afla într-o localitate sau stat.

„Dacă la scrutinul din 26 mai au fost organizate în străinătate 441 de secții de votare şi au votat aproape 400.000 de cetățeni, acum estimările MAE arată că trebuie înființate nu mai puțin de 900 de secții de votare, estimări care nu au în spate o evidență clară a intenției de vot la alegerile prezidențiale din anul 2019, respectiv în datele de 8, 9, 10 noiembrie şi 22, 23, 24 noiembrie 2019”, a precizat președintele AEP.

AEP reamintește că, potrivit legii, dacă se înregistrează cu opțiunea pentru vot la secțiile de votare cel puțin 100 de cetățeni din aceeași localitate sau grup de localități, pentru aceștia va fi înființată o secție de votare.

Datele privind prezența la vot în străinătate pot fi vizualizate la adresa https://prezenta.bec.ro/europarlamentare26052019/abroad-pv-final.

„Mă aștept ca măcar cei aproape 400.000 de cetățeni români care au votat la europarlamentare, unii așteptând multe ore la coadă, să se înregistreze, astfel încât să nu avem secții de votare care să funcționeze nejustificat”, a mai spus Constantin-Florin Mitulețu-Buică.

Președintele AEP precizează că a luat act de solicitările unor cetățeni români către misiunile diplomatice pentru înființarea câtorva sute de secții de votare în străinătate, dar că, pe baza înregistrărilor de până acum, nu ar putea fi înființate legal nici măcar zece secții de votare.

Astfel, până joi, 29 august 2019, ora 16.00, erau înregistrați pe portalul www.votstrainatate.ro doar 13.800 de alegători români pentru vot la secția de votare și doar 14.401 de alegători pentru votul prin corespondență.

În topul înregistrărilor sunt Marea Britanie, Germania și Spania, dar cu un număr foarte mic în comparație cu numărul de cetățeni români care au votat în aceste țări la scrutinul din 26 mai 2019.

O statistică defalcată a situației înregistrărilor pe țări poate fi vizualizată pe www.votstrainatate.ro la următoarele linkuri:

https://www.votstrainatate.ro/VotLaSectie/Statistica ,

https://www.votstrainatate.ro/VotCorespondenta/Statistica .

Președintele AEP reiterează îndemnul către cetățenii români din străinătate să opteze pentru votul prin corespondență, a cărui procedură este simplă, sigură și eficientă și care reprezintă o modalitate modernă de vot anticipat la distanță.

AEP precizează că pentru exercitarea votului prin corespondență trebuie parcurși următorii pași:

  1. ÎNREGISTRAREA – completarea formularului online de pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. La acest formular trebuie anexată copia scanată sau fotografia actului de identitate și copia documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine (vezi Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1627 din 26.08.2019, care abrogă Ordinul nr. 500/2016).
  1. PRIMIREA DOCUMENTELOR – Poşta Română transmite alegătorului următoarele documente necesare exercitării votului prin corespondenţă:

– două plicuri exterioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
– două plicuri interioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
– două autocolante cu menţiunea „VOTAT”, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
– două certificate de alegător, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
– două buletine de vot prin corespondenţă, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin;
– instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot;
– două autocolante cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondență din țară, pe care alegătorul care a optat pentru transmiterea votului prin corespondență în țară îl va aplica pe plicul exterior.

  1. VOTAREA

– Pe buletinul de vot se lipeşte autocolantul cu menţiunea „VOTAT” pe patrulaterul cu candidatul preferat;
– Buletinul de vot astfel marcat se introduce în plicul interior, care nu are niciun semn distinctiv, apoi acesta se sigilează;
– Se completează certificatul de alegător, menţionând data şi semnând olograf;
– Se introduce plicul interior şi certificatul de alegător în plicul exterior, care se sigilează;

ATENȚIE! În cazul celui de-al doilea tur de scrutin pentru Președintele României, înainte de a aplica timbrul autocolant pe patrulaterul ce conține candidatul pentru care optează, alegătorul se asigură că acesta participă la cel de-al doilea tur de scrutin.

  1. EXPEDIEREA – Alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate are trei variante de expediere a plicului exterior sigilat care conține votul său:

– îl trimite în țară, depunând plicul la orice oficiu poștal ori în orice cutie poștală a statului-gazdă;
– îl depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din statul-gazdă, după caz, pe cheltuiala sa;
– îl poate depune personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din țara-gazdă după caz.

AEP îi asigură pe toți cetățenii că datele lor personale sunt în siguranță și că acestea sunt folosite de AEP și MAE exclusiv pentru aceste alegeri, fiind exclusă posibilitatea ca acestea să poată fi accesate de alte entități sau instituții, mai precizează comunicatul Autorității Electorale Permanente.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0