Avem sens giratoriu, dar nu mai avem statuie în mijloc

Avem sens giratoriu, dar nu mai avem statuie în mijloc

 

Sâmbătă, 9 septembrie, constructorul care se ocupă de lucrările de amenajare a sensului giratoriu Poarta Nord a dat în folosință, de probă, investiția. Sensul de girație este funcțional, iar în aceste zile se mai fac ultimele lucrări de amenajare pe exterior, precum și o analiză a traficului rutier, pentru ca proiectantul să decidă dacă mai este nevoie sau nu de vreo modificare a proiectului inițial.

Sensul de girație efectiv este mare la prima vedere, asta și deoarece balizele amplasate în cerc să permită efectuarea lucrărilor în interior fără a perturba traficul. Sensul urma să aibă în mijloc și statuia lui Alexandru cel Bun, dar ideea a fost respinsă de Ministerul Culturii.

„De la finele săptămânii trecute, sensul giratoriu Poarta Nord este funcțional, urmând a începe lucrările de amenajare a pastilei interioare, însă acestea nu vor perturba deloc traficul rutier. Ministerul Culturii nu a avizat favorabil amplasarea în centrul giratoriului a statuii domnitorului Alexandru cel Bun, ansamblu realizat din sponsorizări, astfel încât în perioada imediat următoare se va identifica un alt spațiu în care să găzduim această operă de artă, semnată de sculptorul romașcan Florin Zaharescu. Pentru sensul de girație, arhitectul șef al orașului a propus realizarea unui proiect arhitectural care să conțină numele municipiului Roman, ca un mesaj de întâmpinare pentru cei care tranzitează zona”, anunță reprezentanții Primăriei municipiului Roman.

Lucrările la sensul giratoriu au început în luna aprilie și au fost îngreunate de faptul că prin zonă trece magistrala de alimentare a orașului cu apă și a fost nevoie de realizarea unor cămine separat și pentru agenții economici din zonă. Statuia domnitorului Alexandru cel Bun a fost o dorință a fostei administrații, cheltuiala realizării ei fiind suportată de compania Dedeman. În Roman, la sensul giratoriu de la Favorit există statuia lui Ștefan cel Mare, dar, la momentul amplasării ei, Ministerul Culturii nu trebuia să-și dea vreun aviz.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Cel mai potrivit amplasament al statuii lui Alexandru cel Bun ar fi undeva, in fata Episcopiei, avand in vedere faptul ca in timpul domniei sale a fost infiintata Episcopia Romanului. De o parte si de alta a statuii ar putea fi amplasate ulterior busturi ale unor personalitati care au ocupat peste timp scaunul episcopal de la Roman.