Autoturism modificat pentru transportul țigărilor de contrabandă

Un bărbat din Suceava a fost prins de polițiștii romașcani în timp ce transporta țigări din Ucraina, pachetele fiind ascunse în diverse locuri din mașină. Au fost găsite aproape o mie de pachete de țigări.

 

 

Vineri dimineață, în jurul  orei 3.00, o echipă mixtă formată din lucrătorii de la investigația fraudelor, polițiști rutieri și lucrători de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Roman, acționînd în baza unor informații, au oprit în trafic pe raza municipiului un autoturism condus de George Ovidiu C., în vîrstă de 27 ani, din municipiul Suceava.
În urma examinării autoturismului s-a constatat că în interior se transportau țigări avînd aplicate banderole de marcare aparținînd Republicii Ucraina. Persoana depistată a fost condusă la Poliția municipiului Roman pentru  cercetări, iar în urma verificării amănunțite a autoturismului a fost găsită cantitatea de 958 pachete de țigări marca «Viceroy» ascunse în interiorul acestuia, în diverse locuri. Verificările au fost reluate la lumina naturală, constatîndu-se că podeaua autoturismului și bara din spate erau modificate pentru disimularea transportului de țigări„, a afirmat subcomisarul Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
În cauză urmează să se dispună o constatare tehnică ce va fi efectuată de un expert autorizat din cadrul RAR Neamț, pentru a se identifica întreaga cantitate de țigarete ascunsă în compartimentele disimulate. Aceasta este a doua captură de țigări pe care polițiștii romașcanii au realizat-o săptămîna trecută.

Miercuri, 24 octombrie, doi bucureșteni au fost opriți în trafic, iar, la o verificare mai atentă, oamenii legii au găsit pachete de țigări ascunse în locul roții de rezervă, în cele patru portiere și în aripile din spate ale mașinii.


COMENTARII

WORDPRESS: 0