Autoritățile vor să transforme Festivalul „Zargidava” într-o tradiție pentru Roman

Autoritățile vor să transforme Festivalul „Zargidava” într-o tradiție pentru Roman

Dimensiune text

 

 

Festivalul istoric „Zargidava”, desfășurat timp de trei zile, în acest weekend, la Roman, în Parcul Zăvoi, lângă fostul kartodrom, a fost bine primit de romașcani, a afirmat luni, 16 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Lucian Micu, astfel că se va încerca transformarea acestuia într-un eveniment anual pentru municipiul nostru.

„La finalul acestei săptămâni s-a desfășurat la Roman Festivalul Zargidava, aflat la prima ediție. Deși vremea a fost destul de capricioasă, totuși consider că evenimentul a fost unul bine primit și am avut ocazia să avem la Roman un eveniment unic, o activitate și cu rol educativ, acolo unde în special cei mici, dar nu numai, au avut posibilitatea să vadă pe viu câteva aspecte din istoria țării noastre. Eu cred că acest lucru ne motivează ca festivalul să devină o tradiție la Roman, să încercăm să îl îmbunătățim și să aducem noi elemente an de an, tocmai pentru a putea oferi romașcanilor și alte tipuri de activități”, a afirmat primarul Lucian Micu.

Evenimentul „Festivalurile istorice ale României – Zargidava”, organizat de Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova, în parteneriat cu Primăria municipiului Roman și Consiliul Local Roman, și-a propus conform organizatorilor, promovarea patrimoniului și istoriei regiunii, dar și informarea publicului prin prezentarea unor aspecte din viața civilă și militară a strămoșilor noștri din perioadele istorice ale antichității, cea medievală și pre-modernă. Pe lângă spectacolele de reconstituire istorică, cele trei zile au inclus și spectacole artistice, susținute de artiști locali, Ansamblul Folcloric „Flori de Mălin”, Formația „Focul Viu”, Lorenna și Elena Gheorghe.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Felicitări autorităților pentru inițiativă şi ar fi bine să devină o tradiție organizarea anuală a acestui festival ! O observație personală ca simplu participant la acest splendid festival…în limita posibilităților, ar fi fost bine dacă s-ar putea amenaja (improviza) pentru vizualizarea scenelor de luptă, un soi de amfiteatru (tribună provizorie sau definitivă) pentru ca şi cei din rândurile din spate, cu copii, să poată vedea mai bine desfăşurarea trupelor, cât şi pentru siguranța participanților la festival. Mulțumesc!