Autorităţile luptă împotriva consumului de alcool şi droguri

Preşedintele ATOP, Adrian Bourceanu, şi comisarul Radu Năforniţă, şeful CRPECA Bacău

Preşedintele ATOP, Adrian Bourceanu, şi comisarul Radu Năforniţă, şeful CRPECA Bacău

ATOP Neamţ şi Centrul Antidrog Neamţ vor desfăşura, în parteneriat, acţiuni de prevenire a consumului de alcool şi droguri.

Membrii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Neamţ s-au întâlnit, marţi, la Roman, într-o şedinţă de lucru, la care au fost invitaţi şefii de Poliţie din zona Romanului, primarii, dar şi reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ, precum şi şeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Bacău.

În cadrul întrunirii de marţi au fost prezentate teme de interes general privind starea infracţionalităţii în zonă, lipsurile şi nevoile poliţiştilor pentru a fi mai performanţi, precum şi necesitatea modificării legislaţiei pentru rezultate mai bune, fie că este vorba despre prevenţie, fie că se discută despre aspectul coercitiv.

Un moment important al şedinţei ATOP a fost semnarea unui protocol între Centrul Antidrog şi ATOP Neamţ. Protocolul a fost semnat de preşedintele ATOP, Adrian Bourceanu, şi comisarul Radu Năforniţă, şeful CRPECA Bacău.

Protocolul semnat vizează derularea unui proiect referitor la conduita rutieră, intitulat „Când mintea nu e trează, viaţa nu contează!”. În cadrul proiectului vor fi acţiuni în care vor fi  implicaţi, în mod direct, 2.000 de şoferi şi 500 de adolescenţi. Grupul-ţintă va fi informat cu privire la riscurile şi efectele consumului de alcool şi droguri la volan. Acest lucru se va realiza, pentru şoferii adulţi, prin acordarea unor riglete în care să fie trecute prevederile legislative actuale. Adolescenţii vor vedea, la propriu, efectele alcoolului, fără a intra în stare de ebrietate, cu ajutorul unor ochelari speciali.

Proiectul se va derula până la sfârşitul acestui an, cu sprijinul Serviciului Rutier Neamţ.


COMENTARII

WORDPRESS: 0