Au semnat contracte de arendă în alb și reclamă la Prefectură

Dimensiune text

Au semnat contracte în alb, iar acum s-au trezit cu pământul dat în arendă.

 

Este cazul unor săteni din Trifeşti, Dulceşti şi Făurei, care îşi caută dreptatea la Prefectura Neamț. Oamenii s-au prezentat, miercuri, în audienţă la prefectul Vlad Angheluţă şi spun că au fost forţaţi să semneze contractele, în momentul în care le-au fost date produsele şi banii aferenţi contractului de arendă din anii anteriori. „Persoanele în cauză se plâng că nu au fost de acord cu prelungirea contractului de arendă şi că au semnat în alb, spunându-li-se că, altfel, nu vor primi produsele şi banii din vechiul contract. Este o situaţie în care se află mai multe persoane din cele trei comune, dar niciunul dintre petenţi nu mi-a spus care este numele firmei. Voi discuta cu primarii din aceste comune şi vom încerca să aflăm care este adevărul”, a declarat Vlad Angheluţă, prefectul judeţului Neamţ.

Reprezerntantul Guvernului în teritoriu i-a sfătuit pe oameni să facă plângeri la Poliţie, pentru ca şi poliţiştii să deschidă propria cercetare.

La audienţele pe care prefectul Angheluţă le-a susţinut, miercuri, la Roman, au venit să-şi spună păsul 16 persoane. Ca de obicei, cele mai multe probleme au fost cele de fond funciar.



COMENTARII

WORDPRESS: 0