Articol publicat în data de: mie, 31 Aug 2016




Au sărit din mașină înainte să fie loviți de tren

 

bariera cale ferata cfr trenÎn ziua de 30 august, în jurul orei 16.00, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Roznov au fost sesizaţi despre faptul că, la intrarea în halta Zăneşti, în pasajul de trecere la nivel cu calea ferată semnalizată corespunzător, care traversează comuna Zăneşti spre satul Traian, un autoturism a fost surprins de trenul Rapid 5465, care circula pe direcţia Bacău – Piatra Neamţ.

La faţa locului s-a deplasat imediat o echipă operativă care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit faptul că în timp ce o tânără de 21 de ani, din Iaşi, conducea un autoturism dinspre Zăneşti spre Traian, la trecerea la nivel cu calea ferată, nu s-a asigurat corespunzător, iar la vederea trenului, atât ea, cât şi un bărbat, aflat în autoturism, au părăsit vehiculul. Conductorul trenului nu a putut evita coliziunea, autoturismul fiind avariat în proporţie de 25-30 %. În urma impactului nu au rezultat victime şi nici pagube produse la locomotivă. Poliţiştii au sancţionat contravenţional tânăra, pentru neoprirea la indicatorul „Stop” prevăzut la trecerea la nivel cu calea ferată şi pentru neasigurarea corespunzătoare.

„Reamintim faptul că încălcarea normelor rutiere privind trecerea la nivel cu calea ferată, poate produce evenimente rutiere grave, soldate, de cele mai multe ori, cu decesul persoanelor implicate. Conform prevederilor articolului 102, alineatul 3, litera c), din OUG 195/2002 republicată, «neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune» constituie contravenţie sancţionată cu reţinerea permisului de conducere şi amendă între 1.125 şi 2.500 de lei”, precizează un comunicat al IPJ Neamţ.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close