Articol publicat în data de: vin, 15 Iul 2016




Au luat foc de la un scurtcircuit şi de la coşul de fum. Două gospodării s-au făcut scrum

 

pompieri-680x365Joi, 14 iulie, la ora 13:19, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112″, că a izbucnit un incendiu într-o gospodărie din satul Slobozia, comuna Boghicea, unde ardea o bucătărie de vară. La locul indicat s-au deplasat nouă subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială de stins incendii şi o ambulanţă SMURD. La sosirea pompierilor militari, cinci membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi zece localnici acţionau pentru localizarea incendiului, care cuprindea şi o porţiune din acoperişul casei. Pompierii au stins incendiul în limitele găsite, după operaţiuni ce au durat o oră. Au ars bucătăria de vară, cu suprafaţa de nouă metri pătraţi, şi o porţiune de aproximativ 15 metri pătraţi din acoperişul casei. Cauza probabilă a incendiului a fost, conform pompierilor, coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Tot joi, la ora 23:47, pompierii au fost anunţaţi că a izbucnit un incendiu într-o gospodărie din satul Băluşeşti, comuna Icuşeşti, unde ardea o fânărie. La locul indicat s-au deplasat 11 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD, membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei cu o cisternă şi au sărit în sprijin 12 localnici. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat tatălui proprietarului, în vârstă de 86 de ani, care suferise un atac de panică şi care a fost preluat şi transportat la spital de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Forţele au stins incendiul în jurul orei 3:30. Au ars adăpostul pentru animale, construit din lemn, pe o suprafaţă de 18 metri pătraţi, depozitul de furaje, construit din lemn, cu suprafaţa de 50 de metri pătraţi, opt grinzi de lemn, şase tone de furaje şi cinci tone de lemn de foc. Cauza probabilă a incendiului a fost, conform pompierilor, un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close