Prima paginăSocial

Au început lucrările de reabilitare a Grădiniței nr. 2

Au început lucrările de reabilitare a Grădiniței nr. 2

Dimensiune text

 

După ce au fost finalizate lucrările la grădinița „Muguri de lumină”, au început lucrările de consolidare, reabilitare și modernizare a Grădiniței nr. 2 cu program normal din Roman, cea de vizavi de Starea Civilă. Clădirea este înscrisă în lista monumentelor istorice, aparținând pe vremuri familiei profesorului doctor Constantin C. Iliescu, întemeietorul cardiologiei moderne din România.

„Pe lângă grija față de condițiile de educație pe care le oferim tinerei generații, am și făcut o promisiune urmașilor ilustrului cardiolog, precum și academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici, că voi găsi soluția pentru ca această clădire să fie salvată și redată comunității. Lucrările sunt importante, pentru că ele vizează atât reabilitarea termică exterioară, cât și schimbarea instalațiilor electrice și de încălzire, precum și modernizarea grupurilor sanitare. În noul an școlar, cadrele didactice și cei aproape 150 de copii vor avea condiții optime pentru educație și dezvoltare armonioasă. Este responsabilitatea noastră ca să găsim tot timpul soluții pentru a investi în toate domeniile, dar în special în educație și sănătate”, a transmis primarul Lucian Micu.

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0