Au fugit de poliţişti

În ziua de 10 septembrie, orele 9.30, lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Oniceni au depistat pe raza satului Mărmureni, comuna Oniceni, două căruţe care transportau material lemnos şi în care se aflau patru persoane. Poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire celor două atelaje hipo, însă conducătorii acestora au refuzat să oprească şi au plecat de la locul depistării. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit identitatea celor patru persoane din căruţe şi au depistat două dintre acestea, respectiv pe Marian C., de 23 ani, şi Bogdan C., de 30 ani, ambii din comuna Bozieni, iar în căruţa acestora a fost găsiţi 1,5 metri cubi material lemnos, în valoare de 1.318 lei, pentru care aceştia nu aveau documente de însoţire. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru depistarea celorlalţi doi autori.

Nu a respectat „stopul”

Marţi seară, în jurul orei 19.50, pe raza comunei Cordun, a avut loc un accident rutier din care a rezultat rănirea uşoară a unei persoane.

În timp ce Iosif B., de 63 ani, din Roman, conducea un autoturism pe DJ 201C, nu a respectat semnificaţia indicatorului „oprire” la intersecţia cu DN 2, nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care circula regulamentar şi a intrat în coliziune cu acesta. Urmare a producerii accidentului, conducătorul autoturismului care circula regulamentar a fost rănit uşor. În cauză a fost întocmit dosar penal.

În ilegalitate

În ziua de 10 septembrie, în jurul orei 19.00, un echipaj din cadrul Postului de Poliţie Bahna l-a depistat pe Ioan P., de 61 ani, din Buhuşi, în timp ce conducea un moped neînregistrat pe DJ 159B.

În cauză a fost întocmit dosar penal.


COMENTARII

WORDPRESS: 0