Articol publicat în data de: lun, 25 Sep 2017



Au fost reluate demersurile pentru înființarea unui punct vamal la Roman

 

Primăria Roman a reluat, în această perioadă, demersurile pentru înființarea la Roman a unui punct vamal, demers justificat prin faptul că numărul firmelor din zona Roman care fac operațiuni de import-export și care utilizează materie primă din străinătate este unul mare.

Ideea s-a conturat după închiderea punctului vamal de la Horia, în 2011, când Autoritatea Națională a Vămilor (acum Direcția Generală a Vămilor) a trecut printr-un proces de restructurare. În 2013, administrația locală, cu sprijinul Prefecturii Neamț, a inițiat primele discuții în acest sens, fiind obținut acordul Direcției Regionale a Vămilor de la Iași. Punctul vamal ar urma să funcționeze la Roman într-o clădire a fostului Liceu nr. 1.

„Într-adevăr, am făcut pași în această direcție. Am reluat discuțiile cu Biroul Vamal de la Piatra Neamț, care a făcut demersuri pe lângă Regionala de la Iași și pe lângă Direcția Generală de la București. Avem acceptul acestor două instituții pentru deschiderea acestui punct vamal la Roman. În momentul de față, documentația se află la Agenția Națională de Administrare Fiscală, la București, fiind organismul care are în subordine Direcția Generală a Vămilor. În momentul în care vom avea acordul acestei instituții, le vom putea pune la dispoziție spațiul pentru deschiderea punctului vamal de la Roman”, a afirmat, în conferința de presă de luni, 25 septembrie, primarul Lucian Micu.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close