Articol publicat în data de: mie, 19 Oct 2016



Au fost activate centrele de cazare destinate persoanelor fără adăpost

 

casa-sperantei-adapostPrefectul Niculina Dobrilă a participat miercuri, 18 octombrie, la sediul Ministerul Afacerilor Interne (MAI), la o întâlnire ce a vizat pregătirea pentru sezonul rece. În vederea organizării activităţilor de deszăpezire, conducerea MAI a solicitat inventarierea contractelor încheiate de autorităţile locale cu operatorii economici, a utilajelor, combustibilului şi a materialelor necesare acestei activităţi, precum şi actualizarea procedurilor şi a ordinelor de prefect care au ca obiect pregătirea pentru iarnă.

„Instituţia noastră a demarat această acţiune de evaluarea a pregătirilor pentru iarnă de câteva zile. Astfel, pentru verificarea stocurilor de material antiderapant și a tehnicii de intervenţie existente în bazele de deszăpezire, s-a constituit, prin ordin al prefectului, o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, precum şi un reprezentant din cadrul Serviciului Rutier. Se actualizează lista spaţiilor disponibile, la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, pentru cazarea persoanelor surprinse în trafic de fenomene meteorologice extreme, specifice sezonului rece. Totodată, se ţine evidenţa la zi a persoanelor care au nevoie de dializă, precum şi a gravidelor care ajung la termen în lunile decembrie, ianuarie, februarie și prima jumătate a lunii martie. Nu mai puţin important este şi faptul că au fost activate centrele de cazare destinate persoanelor fără adăpost, unde noaptea trecută au fost cazate 35 de persoane – 12 în Piatra Neamţ, 15 în Tîrgu Neamţ, 5 în Roznov şi 3 în Roman. De altfel, toate aceste aspecte vor face obiectul unei întâlniri, la sfârşitul săptămânii viitoare, la care vor participa primarii, responsabilii SVSU, precum și membrii CJSU”, a spus prefectul Niculina Dobrilă.

Tot în domeniul situaţiilor de urgenţă, prin hotărârea de Guvern 752 din 12 octombrie, judeţului Neamţ i-a fost alocată, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, suma totală de 688 mii lei pentru achitarea unor cheltuieli urgente în vederea înlăturării efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în perioada iulie – august, în localităţile Icuşeşti, Tarcău, Bicaz Chei și Dămuc.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close