Atac cu cuțitul la CPU de la Spitalul Roman

Atac cu cuțitul la CPU de la Spitalul Roman

 

Miercuri dimineață, 4 septembrie, în jurul orei 2.40, în sala de așteptare a Compartimentului de Primire Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman a avut loc o altercație între mai mulți bărbați din Roman.

Conform reprezentanților unității medicale, un bărbat în vârstă de 20 de ani s-a prezentat la CPU cu dureri abdominale și în stare avansată de ebrietate, apoi, la aproximativ 20 de minute după ce acesta a ajuns la spital, în timp ce era în sala de așteptare, s-a prezentat un alt tânăr, furios care a sărit la el cu un cuțit – la altercație participând și alți aparținători, atât din partea pacientului, cât și prieteni ai agresorului.

„În urma incidentului, un bărbat în vârstă de 38 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, o plagă tăiată de cuțit în zona scalpului parietal stâng. Un alt bărbat, în vârstă de 39 de ani, s-a ales cu o plagă tăiată de cuțit, la mâna stângă, fiindu-i afectate degetele I și II. Ambii pacienți, după ce au fost consultați și tratați de medicii urgentiști, au plecat la domiciliu, urmând tratamentul aferent. Niciun cadru medical nu a fost rănit, dar, din cauza agitației, actul medical nu s-a putut desfășura în condiții optime aproximativ o oră. Menționam că a fost solicitat serviciul 112 pentru asigurarea climatului de liniște și ordine în incinta CPU Roman”, au mai precizat reprezentanții spitalului.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0