Asociațiile de proprietari, invitate să solicite ajutorul Primăriei pentru plantarea de arbori

Asociațiile de proprietari, invitate să solicite ajutorul Primăriei pentru plantarea de arbori

Dimensiune text

 

Municipalitatea pregătește noua campanie de plantări de arbori din acest an, peste 5.000 de puieți urmând a fi plantați în mai multe zone din Roman.

Astfel, vor fi plantați câte 50 de arbori pe mai multe aliniamente stradale – străzile Sucedava, Smirodava, Victor Hugo, Ștefan cel Mare (tronsonul reabilitat), bulevardul Republicii, strada Mihai Viteazu, zona gara Roman – ieșirea înspre Iași, strada Dumitru Mărtinaș, și în părculețele modernizate din strada Anton Pann și bulevardul Republicii.

„Alți zece arbori se vor planta în zona străzii Oituz, 100 de arbori pe bulevardul Roman Mușat, peste 500 în zona locuințelor de timp condominiu, în zona asociațiilor de proprietari, astfel că așteptăm solicitări de la asociațiile de proprietari și noi le vom oferi materialul necesar pentru a planta acești copaci”, a afirmat primarul Lucian Micu.

În zona cartierului Nicolae Bălcescu vor fi plantați circa 1.000 de puieți, ce vor veni în completarea spațiului verde actual. Tot același număr de puieți vor fi plantați în zona fostului depozit de deșeuri de pe strada Colectorului, în timp ce în zona podului CFR, „podul de fier”, de pe râul Moldova, se va continua extinderea perdelei de spațiu verde de protecție a orașului, cu încă 750 de salcâmi. Alți aproximativ 2.000 de arbori se vor planta în zona DJ 207A, pe varianta ocolitoare est a orașului.

„Evaluăm și facem ultimele analize în ceea ce privește necesarul de arbori pe care îi vom planta, vom face și achiziția publică și, imediat ce vremea va permite, vom intra la plantarea acestor arbori. În paralel, având în vedere perioada în care ne aflăm, am început toaletarea arborilor de pe raza municipiului Roman. Răspundem solicitărilor asociațiilor de proprietari pentru toaletarea arborilor și intervenim atât în zona asociațiilor, cât și acolo unde colegii noștri au identificat situații de arbori care obturează fie semnele de circulație, fie parcările publice, precum și acolo unde se constată că acești arbori sau ramurile acestora pot pune în pericol bunurile de pe domeniul public”, a mai adăugat primarul Lucian Micu.

Administrația locală este obligată să inventarieze arborii și să ia măsuri pentru toaletarea sau doborârea celor periculoși, în sens contrar urmând să achite despăgubiri persoanelor lezate. În 2017, patru mașini au fost avariate în timpul furtunilor de mare intensitate de pe timpul verii, proprietarii primind de la Primărie sumele pentru repararea bunurilor, iar în 2018 municipalitatea a plătit despăgubiri în cinci astfel de situații.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Vasile Tudorachi 2 săptămâni

    Asociatiile de proprietari, precum si casele particulare nu au doar tineri si elevi. Sa fie solicitati si folositi la toate actiunile, dar, mai ales la aceasta importanta actiune de plantari de arbori ,proprietarii si chiar seniorii comunitatii.