Asociația Valor, în sprijinul romașcanilor

Asociația Valor, în sprijinul romașcanilor

 

Paleta organizațiilor non-guvernamentale din Roman este mai bogată începând de luni, 27 noiembrie, dată la care și-a deschis porțile pentru romașcani Asociația Valor. Sediul asociației, care a fost inaugurat luni, este amplasat pe municipiul Roman, pe bulevardul Roman Mușat, bl. 24, parter – spre Episcopie.

Asociația Valor – coordonată de președintele Loredana Neagu, administratorul agenției imobiliare Avantaj, și de vicepreședintele Teodora Baciu, jurnalist în cadrul ÎnRoman.ro și TopallTV – s-a născut „din dorința fondatorilor de a ajuta la promovarea a ceea ce este cu adevărat important și valoros, din dorința de a crea o comunitate în care să putem transmite generațiilor viitoare ideile, pasiunile comune, înclinația spre a ajuta și de a reorienta societatea spre ceea ce considerăm că poate constitui o solidă coloană vertebrală, ca bază a unei societăți europene contemporane”.

 

„«Avantaj» își pune astăzi casa în slujba comunității, prin crearea unui spațiu adecvat desfășurării unor activități pe care Asociația Valor urmează să le implementeze în comunitatea romașcană și nu numai. Mulțumim tuturor colaboratorilor și voluntarilor care au făcut posibilă crearea acestui spațiu și vă așteptăm în număr cât mai mare la sprijinirea tuturor activităților pe care Asociația Valor le va susține. Mulțumim Primăriei Roman, care a înțeles importanța susținerii societății civile, mai ales că noi avem multe programe care se vor desfășura pentru diaspora și pentru cei care au rude emigrate. Deasemenea, ne vom adresa nu numai Romanului, ci și comunelor arondate, prin programe ca workshop-uri, training-uri, sesiuni și tot felul de întruniri pe care comunitatea romașcană le crează pentru comunitatea romașcană”, a afirmat președintele Asociației Valor, Loredana Neagu.

„Ne-am dat seama că trebuie să lucrăm la cauze, și nu la efecte, iar noi exact asta încercăm să facem, să identificăm niște cauze, să putem propune niște soluții, să încercăm ca lucrurile să prindă contur și să crească nivelul de conștientizare al societății în general, atât în ceea ce privește participarea civică, dar și educația formală și non-formală. Noi încercăm aici să facem o educație non-formală și sperăm să reușim, mai ales pe partea de relația cu instituțiile statului, acolo unde de multe ori se întâmplă să existe blocaje, și pe partea de educația juridică, lucru identificat de noi ca o cauză principală a multor probleme care apar în situații importante pentru fiecare cetățean”, a afirmat vicepreședintele asociației, Teodora Baciu.

 

La evenimentul de inaugurare a sediului Asociației Valor a participat și primarul Lucian Micu, care le-a urat succes membrilor Asociației Valor și și-a manifestat, încă o dată, cu această ocazie, sprijinul pentru mediul non-guvernamental din municipiul Roman.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0