Asistații sociali au fost chemați la muncă

HomeSocial

Asistații sociali au fost chemați la muncă

 

deszapezire-32După trei zile de ninsoare și viscol, reprezentanții Primăriei Roman au decis să-i scoată la muncă și pe beneficiarii ajutorului minim garantat, care, conform legii, trebuie să facă muncă în folosul comunității. În schimbul banilor primiți de la stat, aceștia trebuie să pună și ei umărul, iar acum pun mai degrabă mâna pe lopată.

Din cei 218 asistați din Roman, doar 68 sunt apți de muncă, ceilalți fie au adeverințe conform cărora nu pot lucra, fie este vorba de mame care au îngrijire copii mici. „Am dispus ca 30 de persoane beneficiare are Legii 416 a venitului minim garantat să efectueze, aşa cum prevede legea, muncă în folosul comunităţii. În cursul zilei de marți, 10 ianuarie, au intervenit în zona potcoavei din Piața Centrală, după care au acționat să degajeze aleile din parcul de la Casa de Cultură, precum și pe cele din părculeţul de la Muzeul de Artă”, a declarat primarul Lucian Micu.

În ce privește trotuarele, atribuțiile privind deszăpezirea aparțin operatorului cu care administrația locală are încheiat contract. Zilnic, celor 68 de beneficiari ai venitului minim necesar li se trasează sarcini cu privire la zonele unde trebuie să acționeze. Date fiind și condițiile meteo vitrege, cu temperaturi reduse, aceștia lucrează doar 3-4 ore pe zi.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • Chem asistatii sociali la – 10 grade celsius , iar altii primesc miliardele pentru deszapezire – mai mult – pe acest ger nu scoti nici cainele afara din casa – iar pe acesti oameni ,care sunt si bolnavi ii scoti doar pentru ca primesc 150 de lei de la stat – unii nu au mai gasit de munca sau altii mai au putin pana la pensie – hai sa nu ne batem joc de nimeni – ca Dumnezeu ne vede !

  • Cei care primesc ” miliardele ” au participat la licitatie si au castigat LEGAL si TRANSPARENT contractul de dezapezire.
    Pentru iarna anului viitor domnul john kent se va aseza in fata asistatilor sociali si impreuna cu acestia se vor prezenta la licitatie organizata. Cine stie poate chiar va faceti o companie impreuna cu asistatii sociali. Se poate dezapezii Romanul si la lopata daca strangeti aproximativ 10000 de asistati sociali. Nu cred ca va strica cateva ” miliarde ” ! Poate castigati licitatia !
    Imi pare rau sa va indic faptul ca ninge in ianuarie la -10 grade ! Cand vrei sa-i chemi la dezapezit ? Vara ? Sau la + 10 grade cand dezapezirea o face natura ? In fapt denumirea de „asistat social” trebuie inlocuita urgent cu ” muncitor social „