„Așchia nu sare departe de trunchi”. Se schimbă oamenii? – guest post Cristina Gherghel

„Așchia nu sare departe de trunchi”. Se schimbă oamenii?  – guest post Cristina Gherghel

 

Am mai scris despre asta și-ncă voi mai scrie. Pregătesc și o carte pentru cei ce rezonează cu modul meu de gândire.

Când eram mică credeam că oamenii nu se schimbă. Așa auzisem.
Tot atunci am aflat că „Ce naște din pisică șoareci mănâncă.”
Ce nefericită descoperire!
M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta și-am văzut o mulțime de pisici. Nu mai era nevoie de altele.

Apoi am auzit proverbul: „Așa tată, așa fiu.”

Și mai rău m-am simțit, căci mulți tați ce cunoaștem pe atunci erau înfrățiți cu paharul. Sau cu sticla. Însemna că fiii acestor tați aveau să se întovărășească și ei cu sticla?

Chiar era lege ca să se întâmple chiar așa? Chiar nu aveau putere de decizie proprie?
Nu voiam să cred!

De atunci, am început să observ pe toată lumea din jurul meu. A vrut să văd dacă se schimbă ceva în comportamentul lor. Și părea că nu. Părea că toate proverbele pe tema asta se adevereau. Pe la 16 ani, m-am îndrăgostit. Cam devreme, știu, dar era altfel pe atunci. Dacă nu te măritai până la 18 ani, te considerau fată bătrână. Dar uite că nu m-am măritat cu băiatul cu părul creț. Nu m-am măritat cu nimeni, niciodată. Și-am mai mult de 40 de ani. Am scris despre asta în „14 nuanțe de roșu”. Cred că ai citit.

Mă deranja puțin că oamenii mă arătau cu degetul pe la 20 de ani, când eram fată bătrână în toată regula, acum însă, nici nu clipesc. Și asta pentru că m-am schimbat enorm în acest timp. Mi-am schimbat modul de gândire, mi-am modelat caracterul – renunțând la multe trăsături, obiceiuri conștiente sau automate care-mi făceau rău mie și celor din jur – mi-am schimbat personalitatea, m-am dezvoltat în multe privințe, m-am întărit emoțional și am crescut spiritual.

Dar toate astea pentru că am vrut să mă schimb. Nu-mi plăcea cum eram. Și mi-am dat seama de asta pe la 25 de ani, când mi s-a întâmplat ceva atât de urât, încât numai în filmele de groază poți vedea. Sufocată de durere și groază, am deschis ochii și am observat cum reacționam în relația ce trăiam. Până atunci, fusesem destul de mulțumită de cum mă comportam și deodată nu mai eram. Am mers la bibliotecă și-am căutat cărți care te-nvață să te cunoști. Le-am citit pe toate și-am pus în aplicare învățămintele oamenilor care s-au schimbat înaintea mea. Am căutat alte cărți, căci știam că pot să învăț mai mult, să schimb mai multe la mine. Apoi am descoperit internetul, cea mai mare invenție de pe pământ, zic eu. Internetul este o sursă infinită de cunoștințe. Dar trebuie să vrei să le cauți, trebuie să te intereseze.

Oamenii își pot schimba caracterul și personalitatea așa cum își schimbă hainele. Nu la fel de ușor și repede, dar este posibil. Dacă asta vor.

Cum ne crește corpul, așa ne crește mintea. Cum ni se dezvoltă organele, așa ni se dezvoltă și gândirea. Cum slăbim sau ne îngrășăm, așa putem să ne schimbăm comportamentul.

Dar, ca să te schimbi, trebuie, mai întâi, să recunoști că ai ceva ce nu-ți place la tine. Apoi trebuie să iei măsuri. Drastice și imediate.

Din nefericire, mulți dintre noi sunt încă convinși că oamenii nu se pot schimba. Nu înțeleg de unde această convingere atât de absolută. Și când eram mică, fără să fi studiat, știam că oamenii se pot schimba în milioane de feluri, chiar dacă nu vedeam astfel de lucruri.

Dacă ești creștin, poate ai auzit de Maria Magdalena ori de sfântul Saul (Paul). Schimbarea lor a fost descrisă cu lux de amănunte în cărți de religie. Numai ei au făcut asta? Numai ei au avut cest drept sau această voință?

Ne schimbăm în rău într-o clipită. De ce nu ne-am putea schimba în bine? Cine ne împiedică? Oare nu suntem chiar noi?

E adevărat că e foarte ușor să te schimbi în rău, nu-ți trebuie niciun fel de efort. Dimineața ești onest, când mergi la culcare nu mai ești. Ai uitat ce-i onestitatea pentru că vecinul ți-a furat capra și te-ai dus să-i furi și tu vaca.

Schimbările în rău sunt naturale, spun cei care studiază mintea umană. Suntem înclinați înspre rău, așa cum suntem înclinați înspre depresie și nefericire.

Ce adevăr devastator.

Oamenii se schimbă, dacă vor. S-a demonstrat asta de miliarde de ori. Numai că noi continuăm să ne încăpățânăm să afirmăm că nu este posibil.

Asta pentru a nu fi obligați să o facem. Că schimbarea cere un efort susținut. Și cui îi place efortul?

 

Într-o relație de cuplu sau parteneriat, fiecare se acuză de unele comportamente și acțiuni care rănesc, dar amândoi rămân pe poziții.

Fiecare îl vede pe celălalt, pe vecin, pe coleg, pe șef, pe preot etc., dar nu se vede pe sine. Parcă suntem orbi când se tratează de noi. Numai ceilalți greșesc. Ei sunt vinovați de mizeria noastră, ei sunt culpabili de ce facem noi, căci ei ne fac să fim răi, plini de ură, invidie, resentimente, nu noi! Ei ne țin un pistol la tâmplă și ne fac să facem lucruri ce nu am face niciodată din proprie inițiativă. Așa ne mințim toată viața noastră. Că-i greu să vedeam că răul îl facem singuri.

Să fii rău este o decizie, nu o consecință.

Din ceea ce am observat de când am început să studiez comportamentul uman, este că oamenii se schimbă cel mai des și mai mult din iubire. Iubire, de regulă, pentru un copil.

De exemplu, un om bea până uită în fiecare zi. Copilul suferă și-i spune tatălui sau mamei să înceteze că-l face de rușine. Cel care bea, dacă-și iubește copilul mai mult decât pe sine, va înceta să bea. Unii o fac deodată, altora le trebuie mai mult timp. Cunosc multe cazuri.

Și dacă ei pot, noi de ce nu am putea?

Repet, cine nu se schimbă este pentru că nu vrea. Schimbarea este un proces lung. Unii încep, dar renunță repede pentru că este greu. Trebuie să lupți împotriva ta, a instinctelor. Permanent. Zi de zi.

Dacă nu-ți place viața pe care o ai, schimb-o. Nu va fi ușor și nici rapid, dar se poate. Au făcut-o alții înaintea noastră și mulți o fac chiar acum.

Nu contează unde locuiești, ce vârstă ai, ce posibilități… Ce contează este cât de mult vrei să te schimbi. Pentru ce?  Căci îți trebuie un scop. Fără un scop, chiar dacă începi să  schimbi ceva în viața ta, nu vei duce la îndeplinire metamorfoza.

Sunt multe de spus, căci multe am învățat și învăț de la cei care s-au schimbat înaintea mea. Pentru mine, procesul de schimbare este în progres. Și-așa va fi până când voi părăsi acest pământ. Nu există o limită la cât se poate schimba un om. Dacă vrea. Din asasin poate ajunge salvator de vieți, din păcătos poate ajunge sfânt și așa mai departe.

Dacă cineva poate, puteam și noi. Aceasta este convingerea mea. Că cine nu se schimbă, nu crește.

Despre asta scriu pe bloguri și-n în cartea de dezvoltare personală intitulată: „Ce ești azi, ai decis ieri”.

 

Dacă ești ca mine și vrei să te schimbi din iubire și respect față de cei din jurul tău, dar și pentru tine, te aștept pe rețele de socializare și celelalte pagini ale mele:

 

P.S. – Avem 16 ani în fotografie de mai sus. Ce-mi plăcea atunci, acum mă scandalizează. Și cred că și tu ești alt om decât erai la 16 ani. Nu? Și atunci de ce credem că oamenii nu se schimbă?

Ne schimbăm mereu în relație la ce se întâmplă în jurul nostru. Un om căsătorit își schimbă prioritățile. Prietenii trec pe locul doi. Ori nu? Dacă nu, este o problemă undeva.

 

CRISTINA GHERGHEL

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0