HomeActualitateRoman

Arterele ocolitoare intră în lucru

Artera Roman-Vest va fi lărgită, iar pe artera Roman-Est vor continua lucrările pe porţiunea de după drumul judeţean.

Pe arterele ocolitoare Roman-Est şi Roman-Vest vor începe, săptămâna aceasta, lucrări de extindere, respectiv de modernizare. Pe cele două drumuri se va lucra în limita timpului favorabil şi a fondurilor disponibile. „Activităţile vor demara din această săptămână, după ce am predat amplasamentele. Vom începe lucrările de modernizare la artera Roman-Vest şi de continuarea a lucrărilor pe artera Roman-Est. Lucrările se vor desfăşura în acest an şi în anul următor”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

Ocolitoarea Roman-Vest face legătura între sensul giratoriu de la Favorit şi strada Ștefan cel Mare, la intersecţia din dreptul Detaşamentului de Pompieri Roman. Pe lângă lucrările de reabilitare, administraţia locală şi-a propus şi lărgirea ocolitoarei pe segmentul Favorit – Panificaţie. Lucrările sunt executate de firmele Imrom şi Hidroterm, iar valoarea acestora se ridică la 6.500.000 de lei, plus TVA.lucrari2

Ocolitoarea Roman-Est a fost concepută pentru a devia traficul greu din cartierele Nicolae Bălcescu şi Mihai Viteazu. Lungimea  arterei Roman-Est este de 7,1 kilometri, dar lucrările au fost executate parțial. Porţiunea dintre DJ 207A şi DN2 va fi realizată de firmele Imrom şi Darcons. Pentru finalizarea ocolitoarei sunt necesare aproximativ 7.000.000 de lei, dar fondurile disponibile anul acesta sunt de doar 300.000 de lei, alocaţi de Consiliul Judeţean. Pentru finalizarea lucrărilor, autorităţile locale speră ca, anul viitor, să obţină fonduri de la Guvern.

Comentarii

WORDPRESS: 3
  • dorel 10 ani ago

    Cum dracu ma intra in lucrare doar iarna?

    • @dorel 10 ani ago

      pai de ce nu? o sa se foloseasca materiale de proasta calitate, va veni zapada se va da cu sare si in primavara drumul va fi gata stricat. adica va fi gata de reparatii, platite cu alti bani. si uite asa traiesc unii de pe urma contractelor cu statul…

  • Bine și rău…bine că se fac…rău că se lucrează de două ori, cu costuri duble, în loc să se facă din prima-cu 4 benzi, cum trebuia…
    Revin și rog a se rediscuta intenția de a se construi așa-zisa parcare ,,etajată” de la piață…din start prost gândită.
    Felicit redacția ziarului de a publica și răspunsuri la comentariile făcute de cititori,ca să nu monologăm…ca la zidul plângerii.
    Așteptăm cu interes …în ziar și pe tv. locale.