„Artă pentru… arta lui mîine”

HomeGaleriile Gheorghe A. M. Ciobanu

„Artă pentru… arta lui mîine”

 

ciobanu gheorghe am 03Un nou mileniu, un secol nou şi o viziune a noului, în toate expoziţiile de artă plastică şi lansările de carte, ce au avut loc în ultima vreme, la Roman. „Nu-s vremile sub om, ci bietul om sub… cavalcada căutărilor de altceva”. În aceeaşi săptămînă în care „Biblioteca Municipală” a urbei vernisa un astfel de „altceva”, la „Muzeul de Artă”, tînărul plastician Iulian Negru oferea publicului romaşcan, prin al său „Iris”, o altă faţetă a frumosului vizual de „mîine”. O suită de lucrări ce au reţinut atenţia pentru măiestria cu care au fost realizate, dar au şi „atenţionat” prezentul despre acest implacabil „mîine”. Pentru retina generaţiilor din ultima vreme, aceste „anticipaţii” picturale reprezintă şi vizionări curente, dar şi „şcoliri” necesare.

Spaţiul expoziţional de acum este unitar şi intim, fără a se delimita pe grupe tematice, sau pe seriale de „variaţiuni”. Atributul de static al artelor plastice concordă, de data aceasta, cu perimetrul foarte restrîns al dinamicii privitorului. Prin aceasta, capacitatea de receptare a vizitatorului primeşte un plus de amplitudine participativă. În creaţiile sale de acum, pictorul cultivă cîţiva algoritmi demiurgici proprii, ceea ce adînceşte considerabil nota de originalitate a acestora. Sînt faţete ale stilului său care, cu toată multitudinea de căutări cu care se merge împreună, ele se constituie admirabil într-o unitate închegată.

De preţuit, la autor, explozia de spontaneitate ce se degajează, nu numai de la o lucrare la alta, ci şi din fiecare fărîmă de tuşeu sau de culoare. De aici absenţa oricărei repetabilităţi, chiar în cadrul unei aceleiaşi creaţii. Determinanta sa de lucru e generată nu de anticiparea unui „să fie X”, ci de aleatoricul unei clipe, în care se materializează, pe neaşteptate, un „să fie”. Prin aceasta, logica de structură conduce la o succesiune liniară de sensuri, care nu se interferează între ele, niciodată. Dacă ne putem permite o comparaţie, un astfel de „sens unic” se mai poate întîlni în artele dinamice şi, mai ales, în muzică, făcînd excepţie „rondoul” şi „tema cu variaţiuni”.

iulian negru 04Să remarcă, apoi, prezenţa unui evident relativism al părţilor, de la „cuvînt” la „frază”. Trimiterile plastice nu opresc la un anumit „dat”, ci la un evantai complex de astfel de „daturi”. Acest aspect, ca şi altele, la care ne vom referi în continuare”, conduc la acea modalitate contemporană de receptare, deschisă, multiplă, subiectivă şi spontană, care, în estetica actuală, este denumită „ars aperta”. Mult caracteristic pictorului Negru îi este şi „pusul în pagină” al întregului, acesta preferînd să opteze, aproape de regulă, pentru diagonalic. Sensul ortogonal e ţinut mai în umbră, în vreme ce oblicitatea se afirmă de la prima privire. Și prin această modalitate, autorul strecoară staticului plastic o subînţeleasă năzuinţă de mişcare, de incertitudine şi chiar de dramatism. Sîntem, astfel, în faţa unor structuri vizuale, ce „vin de undeva” şi care aşteaptă „să plece undeva”.

Impresionează mult şi se produc reverberaţii ciudate în sensibilitatea privitorului, acea absenţă programată a unor centre de atracţie, sau a unor puncte de reper, la care arhitectura plastică a unei lucrări să fie conectată şi să tindă către ele. Ne găsim, astfel, într-un univers imponderabil, lipsit de gravitoni, ale cărui componente au fost surprinse în alunecarea lor spaţială şi reţinute, pentru o clipă, pe un tablou.

La fel de profundă este şi viziunea autorului asupra funcţionalităţii bioticului în realitatea spontană din jur. Lumea însufleţită a planetei şi, mai ales, fiinţa umană nu sînt reţinute de penel. De aici şi absenţa peisajului, a floralului şi portretului din catalogul acestei expoziţii, ceea ce confirmă şi mai mult nota de metarealitate şi de abstractizare filosofică, după care se conduce arta autorului nostru.

Pentru acest artist, universul ni se prezintă într-o ipostază necunoscută încă de noi, în care abia acum se constituie structuri şi în care sistemele unificate încă nu şi-au făcut apariţia. Sau, de ce nu, poate fi vorba şi de un stadiu foarte avansat al existenţei, în care, de acum, sistemele s-au desfăcut în structuri, iar acestea din urmă au început, deja, să se metamorfozeze în altceva. Și toate acestea, surprinse sensibil, cromatic şi, mai ales, cu măiestrie.

 

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna aprilie 2003

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0