HomeSocialSanatate

Arsuri provocate de o clipă de neatenţie

Luni, 7 aprilie, două persoane din zona Romanului au ajuns la spital cu arsuri pe membrele superioare sau cele inferioare, provocate într-o clipă de neatenţie.

Mai întâi, în jurul orei 10.30, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ a adus la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman o femeie de 80 de ani, din Ruginoasa, care avea arsuri de gradul II pe ambele gambe. Cadrele medicale au aflat că arsurile proveneau de la apa fierbinte care se afla într-o oală pe care bătrâna a scăpat-o din mână. În aceeaşi zi, în jurul orei 16.30, a fost adus la spital un bărbat de 32 de ani, din Băluşeşti, care a fost diagnosticat cu arsură termică de gradul I-II pe braţul şi antebraţul stâng. Bărbatul a povestit că a încercat să dilueze nişte vopsea cu benzină, în apropierea unei surse de foc, iar vaporii de vopsea s-au aprins instantaneu şi i-au provocat aceste arsuri. Ambele persoane se află acum internate la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, unde vor rămâne sub supravegherea medicilor până când starea lor de sănătate se va îmbunătăţi.

Comentarii

WORDPRESS: 0