HomeActualitate

„Armata” agenţilor de pază

Agenţii de pază depăşesc, numeric, poliţiştii din judeţ. Personalul de pază sau gardă de corp poate fi dotat cu arme de foc, bastoane de cauciuc sau pulverizatoare iritant-lacrimogene. Legea obligă instituţii precum băncile să asigure paza clădirilor şi a bunurilor.

Firmele de pază şi protecţie asigură liniștea patronilor de firme, directorilor de bănci şi reprezentanţilor unor instituţii.

Un raport al Poliţiei Locale Roman arată faptul că în municipiu îşi desfăşoară activitatea 12 firme de pază. Șase din aceste firme au sediul social în Bucureşti, unele au sediul social în judeţ, iar altele în diferite localităţi din judeţele vecine. În oraş sunt păzite 152 de obiective de angajaţi ai firmelor de pază şi protecţie. În cele mai multe cazuri – fie că este vorba despre sediile de bănci sau de staţiile de alimentare cu carburant, „paza obiectivelor se face prin personalul propriu sau cu agenţi de pază de la societăţi specializate de pază, pe trei schimburi”, după cum se precizează în raportul Poliţiei Locale.

Școlile din oraş, dar şi Spitalul Municipal de Urgenţă Roman sunt păzite de firme specializate.

Aproximativ 500 de persoane lucrează în Roman ca agenţi de pază la una din cele 12 firme. Numărul este de zece ori mai mare decât cel al poliţiştilor locali şi de câteva ori mai mare decât al poliţiştilor ce aparţin de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. La nivelul judeţului Neamţ, unui poliţist îi corespund mai mult de trei agenţi de pază, în condiţiile în care IPJ Neamţ are aproximativ 1.000 de angajaţi, iar firmele de pază au peste 3.000 de salariaţi în tot judeţul.

Pentru ca o persoană să devină agent de pază, trebuie să urmeze un curs de calificare profesională. Firmele de pază care au dreptul de a organiza cursuri de calificare cer fiecărui candidat cazierul judiciar şi un atestat psihologic. Cursul de calificare durează trei luni, timp în care cursanţii fac 240 de ore de teorie şi 120 de ore de practică. După absolvirea cursului, viitorul agent de pază se prezintă la IPJ Neamţ pentru a obţine atestatul care îi dă voie să practice această meserie. Legea prevede: „în raport cu importanţa şi natura obiectivelor, bunurilor şi valorilor păzite, cu avizul Poliţiei sau al Jandarmeriei, după caz, personalul de pază sau gardă de corp poate fi dotat cu arme de foc, bastoane de cauciuc sau tomfe, pulverizatoare iritant-lacrimogene de capacitate mică şi alte mijloace de apărare, autorizate prin lege”.

Comentarii

WORDPRESS: 0