Arestat preventiv pentru ultraj, după ce a lovit un polițist în Roman

Arestat preventiv pentru ultraj, după ce a lovit un polițist în Roman

Dimensiune text

 

Un tânăr a primit 30 de zile de arest preventiv din partea judecătorilor romașcani, după ce a agresat un polițist. Întâmplarea s-a petrecut vineri, 26 iunie, atunci când un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bicaz, aflat în stare de ebrietate, era transportat de ambulanță la secția Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Roman pentru control de specialitate – având în vedere că unitatea medicală de la Roman primește pacienți din tot județul și pe perioada stării de alertă.

Ambulanța era escortată de o autospecială a unui echipaj al Poliției orașului Roznov. Conform IPJ Neamț, în momentul sosirii la Roman la Psihiatrie, pacientul ar fi încercat să scape, devenind violent, lovind cu pumnul un polițist în zona capului. Polițistul nu a suferit vătămări corporale grave, neavând nevoie de îngrijiri medicale, iar tânărul a fost imobilizat imediat de polițist și internat la psihiatrie.

„A fost sesizat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, dispunându-se reținerea tânărului pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind prezentat instanței, care a admis arestarea preventivă pentru 30 de zile”, a precizat agent de poliție Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman și, în consecință, dispune arestarea preventivă a inculpatului Rogin Ionuț Cătălin (…), sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj (…), pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28 iunie 2020 şi până la data de 27 iulie 2020 inclusiv. Executorie (…). Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare”, se arată în încheierea dispusă duminică de Judecătoria Roman. Tânărul din Bicaz a contestat tot duminică soluția instanței.

 

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0