Arestat preventiv pentru 30 de zile după un atac cu cuțitul

Arestat preventiv pentru 30 de zile după un atac cu cuțitul

 

 

Poliţiştii au încarcerat în arestul IPJ Neamţ un bărbat de 38 de ani, din Făurei, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi distrugere. La data de 30 ianuarie, acesta a fost prezentat de poliţişti Judecătoriei Roman, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Conform IPJ Neamț, marți, 29 ianuarie, în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Dulceşti au fost sesizaţi de către o femeie din Făurei, despre faptul că fiul său l-a lovit cu un cuţit pe concubinul acesteia. Din cercetările efectuate la faţa locului a reieşit că, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în locuinţa apelantei, fiul său, de 38 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi distrus un geam, după care i-ar fi aplicat unui bărbat de 62 de ani o lovitură cu un cuţit în zona umărului.

„Persoana vătămată a fost transportata imediat la spital pentru îngrijiri medicale, unde a rămas sub observaţie. În urma audierilor, poliţiştii au luat măsura reţinerii faţă de bărbatul de 38 de ani pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, fiind introdus în arestul IPJ Neamţ”, informează IPJ Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0