Prima paginăActualitateRural

Arborii Paulownia vor creşte la Gâdinți

Dimensiune text

Investitorii vor testa terenurile din comuna Gâdinţi pentru a ști dacă sunt pretabile pentru această cultură.

O firmă din Focşani vrea să cultive arbori Paulownia în comuna Gâdinţi. „Reprezentanţii firmei ne-au contactat. Ei caută teren în judeţul Neamț pentru a cultiva Paulownia, un arbore care se dezvoltă foarte repede, iar lemnul este utilizat în principal pentru mobilă. Teren propice pentru această cultură ar fi la vale de podul de la Siret, unde există o păşune de opt hectare, aflată în administrarea primăriei. Au vizitat şi locul unde s-a exploatat pământ pentru digul de apărare şi au fost încântaţi de acest teren. Investitorii vor să revină în comună cu specialişti, pentru a lua probe de sol. Din această cultură am putea avea multe beneficii. Taxele, impozitele şi subvenţia aferente terenului exploatat vor intra în bugetul local. În plus, se creează locuri de muncă pentru localnici, care pot fi solicitați la lucrările de plantare şi de întreţinere ale culturii. Este o cultură pentru care se fac investiţii modeste, este aducătoare de câştiguri mari şi profitabilă în cel mai scurt timp”, a precizat Vasile Băbuţă, primarul comunei Gâdinţi.

Paulownia este un arbore exotic, supranumit „copacul prinţesei” sau „aluminiul lemnului”, datorită rezistenţei lui,  are coroană mare, lujeri groşi şi frunze mari, iar florile sunt liliachii, parfumate. Inflorescenţele se formează din toamnă şi înfloresc în lunile mai – iunie. Fructele sunt capsule de 3-4 centimetri, de culoare brună, decorative. Este un arbore cu cea mai rapidă creştere din lume: 20 de metri în trei ani. Arborii Paulownia sunt rezistenţi la secetă şi tolerează o gamă variată de tipuri de sol. Lemnul are culoarea galben deschis spre roşu deschis şi are proprietăţi excelente de izolare termică şi electrică. Poate fi utilizat în construcţii navale, pentru mobilă, la aeronave, cutii de ambalare, fiind uşor de netezit, de tăiat cu fierăstrăul sau de sculptat. Paulownia este un arbore melifer. Mierea este aromată, de culoare deschisă şi se poate compara calitativ și gustativ cu mierea de salcâm.

COMENTARII

WORDPRESS: 0