Aqua Neamţ mai pierde o comună

Asociaţia de dezvoltare intercomunitară „Aqua Neamţ” mai pierde un membru.

Comuna Ion Creangă se va retrage din această asociaţie, aşa cum au făcut, în 2013, şi comunele Doljeşti, Timişeşti şi Rediu. Primarul din Ion Creangă şi-a motivat decizia  prin faptul că nu are niciun beneficiu din apartanenţa la asociaţia de dezvoltare intercomunitară. „Am făcut un proiect pentru 25 de kilometri de reţea de apă şi canalizare în comună. Proiectul este eligibil, dar nu a primit finanţare, fiindcă s-au terminat banii. Până când voi primi fonduri şi voi termina proiectul vor mai trece doi-trei ani. Pentru ce să plătesc taxe degeaba, în acest interval de timp? Sunt bani pe care aş putea să-i folosesc în altă parte”, a afirmat Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă.

De cealaltă parte, preşedintele Aqua Neamţ condamnă o astfel de atitudine. „În noul exerciţiu financiar, se vor accesa fonduri pentru localităţile care, acum, nu beneficiază de proiecte pe apă şi canalizare. Apartenenţa la această asociaţie este foarte importantă în evaluarea proiectului. Eu vreau să dezvolt Aqua Neamţ, dar, în acest mod, este foarte greu. ADI Aqua Neamţ are doi angajaţi, iar cotizaţiile plătite de primării abia acoperă salariile, din cauză că foarte mulţi membri sunt restanţi la plata cotizației. Am restanţe de aproximativ 400.000 de lei, pe care nu ştiu cum le voi recupera”, a declarat Adrian Bourceanu, preşedintele Aqua Neamţ. Aceasta a precizat că nu este remunerat pentru activitatea sa şi că asociaţia are nevoie, pentru a se dezvolta, de un director şi un jurist.

În ultima şedinţă a asociaţiei, s-a propus o nouă modalitate de calcul a cotizaţiei fiecărui membru, în funcţie de numărul de locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale. Până acum, cotizaţia anuală a fiecărei primării era de 2.400 de lei.


COMENTARII

WORDPRESS: 0