APIA nu renunță la hârtii

Instituţia preia toate cererile de plată ale fermierilor, inclusiv pe suport de hârtie.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) preia  cererile de plată ale fermierilor și pe suport de hârtie. Măsura a fost luată deoarece durata de completare a cererii online este foarte mare. Beneficiarii de subvenții se pot prezenta la centrul APIA Neamţ, în cazul în care solicită la plată o suprafaţă de peste 50 hectare teren agricol, sau la centrele locale ale instituţiei, dacă solicită la plată o suprafaţă de până la 50 hectare teren agricol.

„Menţionăm că, la momentul actual, este digitizată şi pregătită pentru depunerea cererilor o suprafaţă de 3.612.545 hectare, suprafaţă care aparţine unui număr de 116.733 fermieri, care sunt aşteptaţi să depună cererea de plată”, a transmis APIA.

La depunerea cererii unice de plată, fermierul trebuie să prezinte documentele care dovedesc utilizarea terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conţin zone de interes ecologic, precum şi a animalelor. Reamintim că a fost prelungit termenul de depunere a cererilor de subvenţie, cu 25 de zile faţă de data limită anunţată iniţial, 15 iunie. Cei care vor depune documentele după această dată vor plăti o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. Fermierii care depun cererea unică de plată şi toată documentaţia necesară până la 15 iunie sunt scutiţi de penalizări.


COMENTARII

WORDPRESS: 0