ApaServ, amendată cu 20.000 de lei și obligată să acorde bonificație de 30% romașcanilor

ApaServ, amendată cu 20.000 de lei și obligată să acorde bonificație de 30% romașcanilor

Dimensiune text

 

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Neamț informează că, având în vedere informațiile apărute în spațiul public în legătură cu repetate întreruperi în furnizarea apei potabile în municipiul Roman, a demarat o acțiune de verificare a modului de respectare a prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor de către operatorul economic prestator de servicii de furnizare apă, Compania județeană ApaServ.

Drept urmare, au fost solicitate documente și evidențe care să justifice situația creată: contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, numărul de consumatori persoane fizice afectate, evidența înregistrărilor parametrilor de furnizare asumați prin contract și măsurile adoptate de operatorul economic pentru limitarea consecințelor acestei situații.

Reprezentanții CJPC precizează că, prin contractul de furnizare a apei, operatorul economic se angajează că va asigura apa la presiunea de 2,2 atmosfere și un grad de asigurare de 98%. „Începând cu 1 octombrie 2019, în mod repetat, s-au înregistrat parametrii neconformi celor asumați, respectiv presiune sub limita prevăzută, mergând până la întreruperea, în totalitate, a furnizării apei pentru întreg municipiul Roman. Această situație este susținută de numărul de notificări comunicate pe site-ul furnizorului, în număr de 70, cât și de evidența înregistrărilor la parametru presiune, înregistrări efectuate la plecarea în rețeaua de distribuție, pentru perioada octombrie 2019 – februarie 2020”, precizează comunicatul CJPC.

Comisarii pentru Protecția Consumatorilor mai afirmă că Ordonanța Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede la articolul 7, litera C, a 3–, faptul că „prestatorii de servicii sunt obligați să respectate condițiile prescrise sau declarate precum și clauzele prevăzute în contractele încheiate”.

Articolul 6.4 din contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare prevede faptul că „operatorul este obligat să asigure continuitatea serviciului de alimentare cu apă la parametrii fizici și calitativi prevăzuți de legislația în vigoare”, așa cum sunt înscriși în Anexa 3 la contract. De asemenea, articolul 6.20 din contract prevede faptul că „operatorul economic are obligația să acorde bonificație utilizatorului în cazul furnizării serviciului sub parametrii de calitate și cantitate prevăzuți în contract”.

În consecință, la articolul 7.3 se menționează faptul că „Utilizatorul are dreptul să beneficieze de reducerea valorii facturii lunare, prin acordarea de bonificații în valoare de 30% /lună din valoarea facturii curente, în situația nefurnizării apei la parametrii din contract”.

„Având în vedere numărul mare de consumatori-persoane fizice afectate și perioada de neîndeplinire a obligațiilor contractuale, s-a dispus sancționarea operatorului economic prestator de servicii de furnizare apă cu amendă contravențională în valoare de 20.000,0 lei – pentru nerespectarea clauzelor contractuale. De asemenea, ca măsură complementară s-a dispus acordarea de bonificații în valoare de 30%/lună din valoarea facturii curente, tuturor consumatorilor afectați (în conformitate cu clauzele prevăzute în contractul de furnizare încheiat cu beneficiarii – consumatori persoane fizice). Facem mențiunea că, împotriva documentului de control, operatorul economic poate formula plângere contravențională la instanța judecătorească competentă, caz în care, măsura dispusă se suspendă până la emiterea unei hotărâri definitive și irevocabile. Comunicăm consumatorilor, că de fiecare dată, că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor supraveghează permanent piața și se asigură de respectarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor”, mai precizează comunicatul CJPC Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0