Aparatul de testare COVID-19 de la Spitalul Roman este funcțional

Aparatul de testare COVID-19 de la Spitalul Roman este funcțional

Dimensiune text

 

De sâmbătă, 25 aprilie, la Spitalul Municipal de Urgență Roman, aparatul pentru efectuarea testelor privind infectarea cu coronavirusul COVID-19 este funcțional, au anunțat reprezentanții unității medicale. Aparatul, ajuns la spital în urma donațiilor mai multor oameni de afaceri, a primit și avizul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț.

„Încă o dată, faptele arată că, la Roman, Spitalul Municipal de Urgență reușește să treacă peste greutăți. De data aceasta, cu ajutorul, în primul rând, al oamenilor de afaceri romașcani – Asociației «Culiță Tărâță», TCE 3 Brazi, Kober, Dolinex, Auto Moldova, Marsat, Mihoc Oil și Dinamic 92 – care au contribuit la achiziționarea unui aparat PCR, de diagnosticare moleculară a infecției cu coronavirus. Începând de ieri seară, aparatul, cu toate componentele sale, a fost montat și, cu celeritate, DSP Neamț a acordat și toate avizele necesare funcționării lui. Cu alte cuvinte, aparatul va putea efectua, zilnic, câteva zeci de teste pentru depistarea infectării cu coronavirus, fără să mai fie nevoie ca probele să fie trimise în marile centre universitare.

După cum știți, Spitalul Municipal de Urgență Roman nu tratează, deocamdată, cazurile de îmbolnăviri cu COVID-19, însă primește toți pacienții din județ care au alte afecțiuni. Faptul că cei care vin pentru tratament la Roman pot fi testați aici și într-un timp relativ scurt este important pentru viața lor, dar și pentru siguranța cadrelor medicale, care, în acest fel, se pot proteja și mai bine de infectare sau de riscul răspândirii virusului.

În aceste vremuri în care îndoiala, teama și frica au pus stăpânire pe mulți dintre noi, este important să ne încărcăm cu faptele bune realizate de mulți dintre semeni. Le mulțumim, pe această cale, tuturor celor care au putut să ajute sistemul sanitar din Roman, fie că vorbim de mediul privat sau cel de stat. Și, în același timp, le mulțumim, încă o dată, că nu au făcut-o cu un motiv anume, ci pentru că au dăruit de la om pentru noi, ceilalți oameni!”, au precizat reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență Roman.

„V-am ținut la curent, în ultima perioadă, despre stadiul achiziționării unui aparat PCR – de testare rapidă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Acum, vă pot aduce la cunoștință faptul că aparatul este funcțional, are toate avizele, iar medicii care vor opera pe acesta au definitivat instruirea. Vă reamintesc faptul că aparatul a fost achiziționat din fondurile strânse din mediul privat, iar acești oameni – cărora nimeni nu le-a impus nimic și au făcut totul benevol – merită toată recunoștința noastră!

Spitalul din Roman deservește în prezent toate cazurile de îmbolnăviri, cu excepția celor confirmate cu infecția de coronavirus, ceea ce înseamnă că orice pacient ajuns la unitatea medicală și care prezintă simptome este testat. De acum, cei aflați în evaluare nu vor mai depinde de rezultatele venite de la laboratoare din alte județe. Nu va mai dura câteva zeci de ore până află rezultatul. Vom ști, de la Roman, care pacient poartă virusul și care nu. În acest fel, ferim întreaga echipă de la Spitalul Municipal de Urgență Roman și până la urmă întreaga comunitate de îmbolnăvire!

Vedem, cu toții, cazuri nefericite din sistemul sanitar din România. Mă bucur că la Roman nu trecem prin crize de acest fel, pentru că toți suntem responsabili! Nu este meritul meu personal, dar și eu și consilierii locali am depus și depunem toate eforturile pentru a asigura condițiile unui act medical de calitate. Un mare merit îl au echipa de medici, asistenți, infirmieri, brancardieri, îngrijitori și conducerea Spitalului de la Roman. Ei au grijă, mai întâi de toate, ca pacienții să fie bine tratați, să primească o mâncare cu gust și sățioasă, să aibă condiții de tratament umane. Pentru că toți suntem oameni, iar omenia ne face mai solidari, mai uniți! Mai romașcani!”, a transmis primarul Lucian Micu.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • romascanul 2 luni

    Cum adica aparatul PCR a trebuit sa fie achizitionat de particulari cand primaria Roman da 1milion de lei noi pe reabilitarea unor parcari si 9 milioane (doua milioane de euro!!!) pe trotuare? Sunt mai importante ca viata noastra, domnule primar MIcu? Calcati pe morti pentru parandarat?

  • Gheorghita Neculai 2 luni

    Domnule „Romascanu’ esti total ilogic . Cum adica , daca avem sponsiori trebtie sa le refuzam banii !?. Nu este mai bine ca s-a facut si una si alta? D-STRA STITI CE ESTE ACELA UN „BUGET”.EXECUTIA LUI ESTE OBLIGATORIE , deci lege PENTRU pRIMAR . Este bine ca ne ingrijoreaza finantele orasului nostru dar trbuie sa fim si in cunostinta de cauza.Va asigur ca nu sunt un sustinator al primarukui. Sunt un pensionar de peste 80 ani si personal nici nu-l cunosc.Dar trebuie sa ne straduim sa fim drepti.cu bine.