Anunţ optimist: Nu mai avem şomaj! Mai avem leneşi, pretenţioşi şi muncitori în vârstă

HomeEconomie

Anunţ optimist: Nu mai avem şomaj! Mai avem leneşi, pretenţioşi şi muncitori în vârstă

 

bani lei2-680x365Autorităţile locale anunţă un moment important pe piaţa economică a Romanului şi anume acela că nu ar mai trebui să avem şomaj. Deschiderea fabricii TRW, extinderea acesteia ce se anunţă pentru perioada imediat următoare, plus anunţul că în Roman se va realiza şi o bază logistică a Lidl, pe regiunea Moldova, par a fi premisele corecte în care şomajul nu ar trebui să mai existe.

Autorităţile spun că încă două fabrici ar putea să-şi extindă producţia, dar nu anunţă nimic acum, până când totul va fi semnat şi parafat. În acelaşi timp, şomeri mai sunt, fie pentru că nu vor să muncească, fie nu vor să muncească pentru cunoştinţele dobândite pe banii oferiţi la acest moment de companiile care se dezvoltă. În plus, de luat în calcul este declinul evident al ArcelorMittal Roman, dar şi faptul că, pentru unii romaşcani, ajutorul social şi alocaţiile copiilor primite de la stat nu îi îmbie la muncă. Pe deasupra, dezvoltarea economică a zonei nu îi va ajuta pe micii întreprinzători, autorităţile nefiind dispuse să le acorde facilităţi, pentru că, acum, stăm bine la capitolul muncă.

TRW şi Lidl

Noutăţile pe plan economic vin de la TRW şi Lidl. Primul colos a blocat aducerea la Roman a unei noi fabrici, pe alt component decât fabricarea de airbaguri. Blocajul a venit din motive pe care nu le înţelege „tot omul” – faptul că s-a aflat de investiţie înainte de a se semna contractul, ceea ce la nivel macro a produs un mic cutremur şi investitorul s-a răzgândit. Dar TRW se extinde la Roman, nu pe altă componentă, ci tot pe partea de fabricare a airbag-urilor.

„Proiectul tehnic pentru TRW este gata şi la Roman ar urma să fie realizate noi hale în care, cu ajutorul unor lasere performante, se va moderniza fluxul tehnologic. A fost vorba să fie preluate aceste lasere de la altă fabrică ce aparţine TRW, dar s-a ales varianta optimă, aceea ca acestea să fie aduse nou nouţe, iar la Roman nu doar să se facă partea de airbag, ci inclusiv să se lucreze pe materia primă”, a declarat primarul Laurenţiu Leoreanu.

Al doilea mare investitor, interesat să deschidă la Roman o bază logistică pentru întreaga Moldovă, este Lidl. Terenul a fost deja achiziţionat şi se aşteaptă ca aici să lucreze aproximativ 100 de oameni. „O altă investiţie este baza logistică şi depozitul Lidl, unde şi aici se lucrează deja la documentaţia tehnică. Baza va fi între Aleea Plopilor (n.r.- drumul ce duce spre Cersanit) şi drumul Tămăşenilor. Dumnealor au achiziţionat 14 hectare acolo şi vor construi baza logistică şi de depozitare, pe regiunea Moldova”, a mai precizat primarul.

Și Somaco, în conformitate cu proiectele din ultima şedinţă de Consiliu Local de săptămâna trecută, urmează să-şi extindă halele de producţie. Edilul Romanului spune că ne mai aşteaptă alte surprize, dar pe care le va expune în momentul în care ele vor fi „bătute în cuie”.

Locuri de muncă neocupate

Aşa cum şi Ziarul de Roman prezintă săptămânal, oferta locurilor de muncă rămâne constantă, în jur de 200 de posturi fiind neocupate. TRW a oferit de la deschidere şi până acum circa 1.700 de locuri de muncă, şi Agrana căuta, luna trecută, 200 de muncitori pentru campania de prelucrare a sfeclei de zahăr. Spitalul Roman a scos, în această vară, câteva zeci de posturi la concurs, cele mai multe ocupate. În schimb, la ArcelorMittal Roman s-a început o nouă campanie de plecări voluntare, în special pentru cei care îndeplinesc condiţiile de a ieşi la pensie.

„Părerea mea este că la Roman nu mai este şomaj, nu mai avem probleme cu locurile de muncă. La ALOFM sunt 200 de locuri de muncă disponibile pentru angajare. Sunt oameni de afaceri care se plâng că nu au oameni care să vină să muncească. Sunt posturi de bucătari sau şoferi, cu salarii de 3 – 4.000 de lei, dar oamenii nu vor să stea, preferă alte variante”, a mai spus edilul.

În acelaşi timp, o veste bună este aceea că piaţa imobiliară din Roman s-a dinamizat, existând oameni care au venit din alte localităţi să muncească la Roman, unde închiriază sau cumpără apartamente, aşa încât preţurile au început să crească.

Ce facem cu cei leneşi?

O problemă reală a societăţii, pe care nici cei din Educaţie nu sunt pregătiţi să o accepte şi să o rezolve, este că, din păcate, mulţi dintre tinerii absolvenţi de liceu nu au pregătirea necesară pentru a primi ofertele din partea pieţei muncii. În acelaşi timp, unii preferă calea străinătăţii, unde salariile sunt în euro. Soluţii sunt puţine şi pentru cei care se apropie de vârsta pensionării şi care nu au nici calificare actuală şi nici timpul necesar să se califice, iar angajatorii nu se îngrămădesc să-i ia, chiar dacă au experienţă, pentru că preferă varianta muncitorilor necalificaţi, pentru care legea le permite să le ofere acel minim salariu.

Pentru cei care sunt absolvenţi de facultate, locurile de muncă, aşa cum ar fi un post la TRW, la maşina de cusut – fie ea şi automată – nu sunt pe placul lor. Nu peste tot sunt scoase la concurs numai posturi de directori sau secretare, dar există, ceea ce este drept, o categorie destul de însemnată a oamenilor care preferă să stea acasă, în şomaj sau pe ajutorul social, decât să muncească, ceea ce ar necesita, cu adevărat, o reformă în domeniul social, iar sprijin să primească doar cei care nu sunt apţi de muncă.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 17
  • Cred ca dl sef e rupt de realitate , nu toata lumea e ” ospatar , bucatar si taximetrist … la TRW , la fel nu toata lumea a intrat , in general au fost angajati cei pana in 10 clase si apoi pana in 8 clase . As zice ca exista locuri de munca , dar foarte prost platite in raport cu munca prestata .De ce nu aduceti aici industria grea – constructii de masini cum era UMARO si IMR sau Tevile , nu croitorie peste croitorie .Iar al doilea aspect e ca locurile de munca cu care se lauda primarul sunt ocupate tot de persoanele de la tara si nu cei din oras care au plecat sa isi castige existenta pe alte meleaguri. DLe Primar imi pare rau dar sunteti dezinformat , viata economica a orasului este moarta si se vede dupa felul in care se misca lucrurile in oras .E drept cand ai 6000 lei salariu ca matale si alte bonusuri plus afaceri etc , simti ca plutesti si nu crezi pe ala sarac si flamand . Daca e asa bine , economic vorbind de trait in acest oras de ce asistenta sociala nu ii ia pe copiii strazii , care se spala in fantanile arteziene , sa ii spele , sa ii imbrace si sa ii trimita la scoli . De ce oamenii cara apa din fantanile arteziene sa isi ude florile si sa o mai foloseasca si la toaleta , pentru ca nu au cu ce plati si cred ei rupandu-si spatele fac economie . daca e asa bine in orasul asta cum dracu’ de parcarea pietii aia superba , e goala , saracii nu au leu sa isi parcheze masina acolo la inaltime . orasul asta are prea multe probleme iar cea economica e una dintre cele mai mari apoi aduc si eu in discutie spitalul roman unde la urgenta e greu sa supravietuiesti desi spitalul are sute de angajati pilosi – se stie iar primaria are la fel sute de angajati , mai noi si rromi care aduc voturi se stie . Traiasca partidul @ ca ne da de munca , , traiasca capitalismul romascan ca ne tine in viata asa sclavi pe plantatiile unora .

    • bravo Dumitule!!!!ce kkt trw?10 mil salar pe luna cu cateva ore supplimentare…nea primarule…fugi dumitale si traieste cu 10 mil pe luna platind chirie si facturi!!!cine dracu sta in chirie la roman venind din alte lcalitati sa lucreze la trw?ba inconstientule care esti!!!Stii ca un apartament in chirie costa 6-7 mil ?scade din 10 si vezi cat ramai…pune facturi si alte cacaturi…astia-s veniti la roman tot in interesu tau si al ocolitilor vostri!!!hai sictir si nu manca rahat

    • Aveti foarte mare dreptate dle dumitru si va sustin opinia suta la suta deoarece sunt cadru didactic ca si dl primar si am vrut sami deschid un srl d dar alti angajati pilosi de la asociatia de proprietari numi dau avizul necesar. Mam dus in audienta la dl primar sai aduc la cunostinta problema si nu a fost in stare sai puna la punct desi ca primar este obligat sa apere drepturile tinerilor romascani . RUSINE Dle Primar, RUSINE !

  • Pai cum sa le placa celor cu facultate la TRW, unde sefii de linie au pretentii sa muncesti cu norma din ce in ce mai mare,sa atingi targetul,ca deh, ei primesc bonificatii,(sefi de linii care nu au toti studii superioare,cunostinte de lb engleza si PC asa cum specifica fisa postului),iar cand iti ceri o zi din concediu, dreptul tau pana la urma,stai cate o saptamana sa te rogi de ei si te conditioneaza daca vrei liber,sa vii sa lucrezi si sambata. Calcati in picioare ca deh, tre sa taci si sa fii luat de prost, sa lucrezi chiar si pe 3 masini automate,daca te pricepi. Semnat Stan Patitul (cu facultate)

  • Ne--MULTUMITUL 8 ani ago

    Pe salariile care sunt acuma la cei 2 „COLOSI” sa se duca sa munceasca cei care au scris acest articol.Din auzite la TRV este o bataie de joc foarte mare.Vedeti ca acuma sunt locuri de munca in toate domeniile??’ motivul este unul singur patronii nu ofera salarii decente iar lumea prefera sa stea acasa decat sa munceasca pe nimica toata.Felicitari celor care nu accepta sa fie bataia de joc a patronilor.

  • A inceput propaganda electorala????????TRW-ul o societate care isi plateste angajatii cu nimica toata si lucreaza ca sclavii.De asta majoritatea fug dupa citeva luni si sunt 2 societati de recrutare care se omoara sa le asigure personal dar li s-a dus buhul.Restul cu salarii de 3-4 000lei; cred ca primarul a inceput sa se rupa de realitatea romascana.De, a inceput deja sa gindeasca ca un parlamentar si se vede pe fata lui in ultima perioada plictisul si sictirul si dispretul fata de cetatean.
    Dumitru ai punctat bine multe aspecte ale societatii romascane.

  • 95% din locurile de munca din Roman sunt pentru cei cu 10 clase sau necalificati. Problema e ca tinerii absolventi romascani care termina o facultate la Iasi sau Bacau nu au unde sa se angajeze in acest oras, nici macar pentru 1200-1500 lei. De exemplu, daca te uiti pe site-urile de cautare joburi, la TRW nu gasesti afisat niciun post pentru studii superioare. Daca exista 1-2 posturi „mai bune” de obicei se dau prin recomandare. La Bacau de exemplu exista 2 mari centre de afaceri unde lucreaza sute de tineri cu studii superioare. Daca s-ar face si la Roman un incubator de afaceri pentru macar 100-200 de locuri de munca ar fi un inceput bun. Eu cred ca asta e directia in care ar trebui sa se indrepte Romanul altfel nu are nici o sansa sa fie atractiv pentru tineretul calificat. De asemenea, constructia unui mic aeroport ar fi o poarta uriasa deschisa investitorilor.

  • Dle primar munciti dv pe salariul minim sa va vedem cum va descurcati. Nu e nimeni obligat sa fie sluga lui Ghica sau sa fie in subordinea fiului dv .Fiecare e liber sa aleaga si nu sunteti in masura sa judecati atata timp cat nu ii puneti dv mancarea pe masa . Mai mult ar trebui sa va preocupe lucrurile murdare care se petrec sub administratia dv si pe care le protejati . Nu uitati ca si lenesii pe care dv ii enumerati au drept de vot si acus’ o sa le pupati mainile pentru un vot . O sa va bateti cu caramida in piept ca ati dres si ca ati facut iar aia multi o sa va savureze si o sa va trimita in …. p arlamentul romaniei .

  • asa cum a punctat camaradul DUMITRU,as dori sa vin cu cateva precizari:cand in municipiul ROMAN CARE ESTE SITUAT la confluenta a 2 rauri maricele APA va fi gratuita pentru consumatorul casnic ,cand curentul electric va fi platit macar la jumatateca si gazul dealtfel,si spun asta in cunostinta de cauza stiu din sursa ca pretul este cu ceva peste 30 de procente fata decat ar trebui sa fie ,apoi problema tiganeasca care treneaza de zeci de ani ,sefu te invit la o plimbare noaptea pe la 1 mai ales in wekend sa vezi si sa auzi ce se petrece ,sa vii cu seful localei pe strada nu la domiciliul unui tigan decedat,sa vezi daca te auzi cu cazacu,apoi s-a format o ,,camarila”,la contractele publice ,ba apare si castiga ,,baloo’,ba romica ba restul pe care matale te cunosti indeaproape cu ei ,nu zic ca nu sant realizari majore ale administratiei ,,LEOREANU”,CACI ASTA ESTE datoria voastra sa asigurati conditii de trai civilizate ,dar cu traiul decent de care voi aveti parte ,discrepantele salariale enorme antreprenorii din ROMAN au inteles gresit capitalismul si democratia ,deoarece cu salariul minim si ,,disponibilitate la program flexibil”,cam iti iei adio de la viata normala de familie,ba unii mai potenti nu angajeaza decat tinerele sau casatorite cat mai recent ,si atunci te intreb ,,seful”,de ce nu ai asanat personalul din primarie ,urbanismul ,socialul,ce cauta tiganii in primarie ce interese apara ei cand se stie ca doar un procent foarte mic din ei muncesc ,nu fac ura de rasa ,nu sant nici rasist dar aceasta etnie a devenit extrem de suparatoare ,sunt aroganti ,violenti se cheama imediat unii pe altii vin mai repede ca 112,iar tu seful o dai cu OPTIMISMUL ,IAR VIN TIGANII DE LA IASI CU MASINILE SI TREC PE ROSU CAND AU SUSTINUT BLONDA ,PLEACA AI NOSTRI VIN AI NOSTRI NOI RAMANEM TOT CA PROSTII ,SOLUTII SANT SI NU SANT LEGATE DE BANI NEAPARAT DAR PROBABIL TI SE CERE PREA MULT RECUNOSC !!!!

  • Asa este stimati domni si doamne, noi tinerii am studiat la facultate ca sa avem un loc de munca mai BUN si tin sa precizez ca dl primar nu sia trinis baiatul cu studii superioare la TRW la masini automate, ci la birou desi e barbat si ar fi putut sa munceasca ca manipulant unde noi fetele cu studii superioare nu suntem primite sau ce noi fetele suntem mai fraiere decat fiul dlui leoreanu , atunci cand va merge fiul primarului sa munceasca la masina de cusut abia atunci veti putea sa ne judecati si sa spuneti ca noi fetele suntem Lenese. Putin respect dle primar fata de sexul feminin si fata de DOMNISOARE SI DOAMNE DEOARECE SUNTEM OAMENI CA SI FIUL DVS, NU CARPE !

  • Auziti manipulare comnista…pretul apartamentelor a crescut!!!Ba nene frectie care zici si care scrii…eu studiez piata imobiliara de cel putin 4 ani in Roman…sunt aceleasi apartamente la vanzare pe care nu le cumpara nimeni datorita pozitiei si pretului exagerat.Daca tu ai apartament de vanzare si ceri un sac de bani, nu inseamna ca asta e valoarea..trebuie sa vezi pretul contractelor de vanzare cumparare la notar si dupa aia ciripeste…in primul rand cu minimu pe economie de la TRW nici nu te poti apropia de ghiseul bancii,nici gand de prima casa .ce a fost de vanzare-cumparare s-au cam tranzactionat pana acu….da un ochi la blocurile din alte orase…Romanul arata jalnic, crede-ma!Pana atunci tu da-i tare cu gargara si fa jocul agentiilor imobiliare cu zvonul ca se scumpesc apartamentele…doar,doar pune prostimea botul si scoate urgent banii de la saltea.Pimarule care esti primar…cine e destept gandeste…o casa undeva la 5-15km de palatul tau…cu 40 cat costa un cotet de 45mp la tine-n curte,faci casa cu mansarda de 160 mp utili…apropo!Trw vine si ma ia din fata casei ca doar unde mai gasesc ei sclavi cu 10 mil pe luna?Ai umplut orasul de croitorii si iesi la veranda strigand ca ai adus somajul la 0!si daca e asa de ce tii tiganii mereu langa tine dandu-le ajutor social?aaaaa pt voturi!bravo ba nene ba doar ca lumea incepe sa gandeasca si nu prea va mai merge multa vreme…Se intorc fii lu Stefan din pribegie intr-o zi…ales-bules cu voi

  • ZdR, de ce dați accept la comentarii xenofobe?

    Punctul 1. Emma, daca tu ești cadru didactic și ai fost la facultate eu sunt inginer în domeniul chimiei atomice. Totodată, lasă comentariile de rahat genul pițipoancelor frustrate. Nu e nimeni misogin.

    Punctul 2. Noroc de primar că v-a spus că și-a angajat fiul la TRW, altfel nu mai aveați păduchioșilor ce să-i mai comentați.

    Toți îl mâncați de fund, dar dacă unul dintre voi, ăștia care vă dați părerea pe-aici ar fi în locul lui, nu ați face nici 5% din ce a realizat în Roman.

    P.S. PSD much sau lingăi de alte funduri?

    • Stimate dle Unu nu ma judeca fara sa stii prin ce am trecut. Intr-o buna zi s-ar putea intoarce judecata impotriva ta. Mai gandeste inainte sa critici . CU respect Emma

  • unii sefuţi au pierdut masura şi contactul cu realitatea si se cred dumnezei cu burta mare – ce a-ti votat aia culegeti muritorilor

  • Primarul fura curent si nu de ieri de azi.Ca orice pedelist care a nenorocit tara ii este bine ,foarte bine chiar.
    Apropo baiatul cel mic ptr.care s-a autodenuntat ca a facut trafic de influenta ca sa fie angajat la TRW pe un post pregatit si „incalzit”de taticu’ cum se mai descurca ca merge vorba ca este atat de slab pregatit ca numai „avizele” lu’ taticu il mai tin acolo !

  • golaneala si prosteala pe fata

    voi chiar ne credeti tampi? sefu da dta esti in aer habar nu ai de realitate cum i-ai prostit pe bietii oameni sa te voteze…?

  • ciudat…cu toate ca majoritatea comentariilor par impotrva lui leoreanu ,acesta a castigat alegerile linistit,..si daca nemultumitii nu se vor prezenta la vot il vom vedea si senator….vorba lunga saracia omului!!!