Articol publicat în data de: Dum, 15 Oct 2017



Antrenorul Constantin Ștefan: „Vom încerca să facem diferența în meciul retur cu DKKA Dunaujvaros”

 

Echipa de handbal feminin CSM Roman nu a putut obține un rezultat bun sâmbătă, 14 octombrie, în prima manșă a turului doi preliminar al Cupei EHF, pe terenul DKKA Dunaujvaros, fostă câștigătoare a Cupei EHF în sezoanele 1997-1998 și 2015-2016, precum și a Ligii Campionilor, în ediția 1998-1999.

După o primă repriză pe care au terminat-o cu 15-14, revenind de la 5-10, handbalistele romașcane au lăsat impresia că pot scoate un rezultat pozitiv și, chiar, au condus cu 19-17 în partea a doua a meciului, în minutul 38. Finalul, însă, a fost la discreția gazdelor, care au încheiat cu șapte goluri avantaj, 31-24, lăsând puține speranțe handbalistelor CSM Roman pentru meciul retur.

„Au fost două reprize total diferite. Chiar dacă am început prima repriză destul de greu, ne-am revenit în partea a doua a primei jumătăți a meciului, cu un joc bun în apărare și faze rapide în atac, reușind să intră la pauză cu un gol avantaj. În repriza a doua am avut 19-17, după primele zece minute, însă, apoi, pe fondul unor greșeli individuale, jocul echipei a pierdut din consistență și, în foarte scurt timp, am fost egalați, neputând să mai intrăm în joc, de aici diferența de la final, care este destul de mare pentru meciul retur. Avantajul de șapte goluri este bun pentru echipa care îl deține după prima manșă, dar, așa cum ele au reușit să facă diferența în a doua repriză pe tabelă, noi vom încerca să reușim acest lucru pe parcursul întregului meci din retur. Totuși, echipa ungară este favorită pentru calificare”, a afirmat antrenorul CSM Roman, Constantin Ștefan.

 

Partida retur dintre CSM Roman și DKKA Dunaujvaros se va disputa în Sala Sporturilor din Roman duminică, 22 octombrie, de la ora 11. Până atunci, CSM Roman va întâlni Dunărea Brăila, tot pe teren propriu, joi, 19 octombrie, de la ora 16.45, în cadrul etapei a cincea a Ligii Naționale. Dunărea Brăila a avut și ea programat meci în prima manșă a turul al doilea preliminar al Cupei EHF, în deplasare, duminică, de la ora 18, în compania echipei norvegiene Byasen Handball Elite.

Înregistrarea meciului de sâmbătă dintre DKKA Dunaujvaros și CSM Roman poate fi urmărită pe site-ul EHF TV, la acest link: http://www.ehftv.com/ro/video/2017-10-14-dkka-dunaujvaros-ka-csm-roman .

 

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close